Admiterea Bulgariei în zona euro și în spațiul Schengen se numără printre prioritățile mediului de afaceri din acest an. Angajatorii își vor anunța în curând, previziunile și așteptările privind creșterea economică și climatul de afaceri din țară.
Mediul de afaceri se așteaptă la o decizie privind acceptarea monedei europene și aprobarea acesteia ca mijloc oficial de plată, să fie luată până la jumătatea acestui an, iar de la 1 ianuarie 2024, Bulgaria să devină membră a zonei euro.
Până la sfârșitul anului, organizațiile patronale reprezentate la nivel național se așteaptă ca Bulgaria să intre, de asemenea, în zona liberă de vize. Ce vor câștiga afacerile, comentează președintele Asociației Capitalului Industrial, Vasil Velev:
„Consumăm toate pasivele absenței unei politici valutare monetare, dar nu culegem beneficiile de a fi în zona Euro – rate mai bune ale dobânzilor, acces la finanțare, ca să devenim, astfel, un loc mai sigur pentru investiții”.
Mediul de afaceri privește cu optimism rezervat ce se va întâmpla anul acesta și se așteaptă la o creștere economică mai scăzută comparativ cu 2022, dar nu la o scădere. Și încă - la controlul, cel puțin parțial, al inflației.
„Noi am făcut apel către membrii noștri și către mediul de afaceri, ca atunci când va scădea prețul la energie electrică, și va scădea cu 15%, să folosească această reducere pentru a-și micșora prețurile de faricație pentru produsele și serviciile lor”, a mai spus Vasil Velev.
Editor online: Georgi NikolovTranslator: Iulia Bahovski
În acest moment, pe scară largă, rețelele de magazine de vânzare practică un adaos de 80-90% la alimente, a declarat ministrul Economiei, Nikola Stoyanov, la Nova TV. Guvernul interimar intenționează să introducă un „plafon” adecvat al adaosului..
Datoria administrației publice centrale la sfârșitul lunii ianuarie 2023 se ridica la 20,58 miliarde de euro, comparativ cu decembrie 2022, ceea ce reprezintă o creștere de 1,95 miliarde de euro, a anunțat Ministerul Finanțelor. Aceasta se datorează, în..
Nu este adevărat că UE intenționează să interzică uleiurile esențiale, inclusiv uleiul de trandafir, reiese din poziția Comisiei Europene, citată de Radioul Național Bulgar. Reacția este în legătură cu informațiile care au apărut potrivit cărora..
Aproximativ 200 de cetățeni bulgari dețin proprietăți în Dubai, a declarat pentru BNT Directorul Agenției Naționale pentru Venituri, Boris Mihailov...