Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Reîncepe sezonul de iarnă - ninsori abundente și mulți turiști în Pamporovo și Cepelare

4
Foto: Facebook/pamporovo.me

În acest moment, stratul de zăpadă din Pamporovo este de 80 cm, iar proprietarii bazelor turistice nu se mai satură de clientela numeroasă care umple pârtiile de schi, hotelurile și restaurantele. În acest an, natura a zâmbit favorabil stațiunii de iarnă din Rodopi. Spre deosebire de centrele de schi din restul Bulgariei, dar și din întreaga Europă, în perioada cea mai critică, când temperaturile aproape de vară i-au adus în pragul disperării pe cei care lucrează în domeniu și pe iubitorii de emoții de zăpadă, la Pamporovo a fost relativ frig, ba chiar a nins. Datorită acestui fapt, unele dintre pârtiile din stațiune au fost înzăpezite, au relatat cei de la SA Pamporovo. Acesta este motivul pentru care, anul acesta, mulți schiori au ales stațiunile din Rodopi în detrimentul Alpilor, care a devenit, de asemenea, una dintre cele mai căutate din Europa. Iar acum, după căderile abundente de zăpadă din întreaga țară, toate pârtiile din Pamporovo funcționează deja la capacitate maximă, spune Kostadin Belenozov, expert în turism în municipalitatea Chepelare:

"Gradul de ocupare a hotelurilor din Pamporovo este de peste 80%. Majoritatea oaspeților sunt din Turcia, Irlanda, dar există și mulți turiști bulgari. Condițiile sunt excelente și toată lumea este foarte mulțumită. Complexul stațiunii a făcut față cel mai bine situației și a reușit să o țină sub control! Deși nu a fost zăpadă în întreaga țară și în Europa, condițiile de schi de aici au fost cele mai bune din Bulgaria. Chiar și în cele mai critice momente, pârtiile au fost schiabile, deoarece echipa Pamporovo a reușit să înzăpezească suficiente pârtii cu zăpadă artificială. Prețurile pentru skipass-urile de o zi și de o jumătate de zi au păstrat valorile de anul trecut și variază în general între 52 și 85 leva (130 și 213 lei românești)."


După ce iarna a revenit în sfârșit în Bulgaria săptămâna trecută, orașul stațiune vecin Cepelare s-a umplut rapid de schiori dornici să recupereze ceea ce au pierdut. 90% dintre oaspeții de aici sunt bulgari. Așa-numita pârtie roșie a centrului de schi "Meci Cial" de deasupra orașului este în prezent deschisă. Sabi Madankov, președintele Asociației Hotelierilor și Restaurantelor din Cepelare, nu-și ascunde mulțumirea:

"A nins frumos, sunt condiții pentru schiat. De vineri este deschis centrul de schi "Meci Cial". Noutatea din acest an este că municipalitatea a finanțat construcția unui centru de schi pentru copii, chiar în localitatea Cepelare, cu un mini telescaun pe o bandă și multe atracții pentru copii. Și cel mai interesant lucru este că toate acestea vor fi gratuite. Dar pentru noi cel mai important lucru a fost să avem condiții pentru schi. Dacă sunt condiții pentru schi, oamenii se întorc! Temperaturile au scăzut și se poate face zăpadă artificială. Iar meteorologii au promis că va mai ninge în cursul săptămânii și atunci celelalte pârtii de la Meci Cial vor fi deschise. Există, de asemenea, trasee pentru schi fond, snowshoeing etc. În mod tradițional, în Cepelare sezonul este foarte puternic în februarie și până pe 10 martie. Așa că sperăm la rezultate bune".

În afară de noul centru de schi pentru copii din zona "Giortevoto", care va fi deschis la începutul lunii februarie, Cepelare își așteaptă oaspeții de iarnă cu două pârtii marcate noi. Una dintre ele pornește din oraș și duce la o moară de apă veche de secole, iar cealaltă - de la stația inferioară a telecabinei Meci Coal și traversează localitatea "Ianciovița", unde au fost descoperite urmele unei vechi locuințe rupestre din epoca de piatră și cupru. "Traseele sunt accesibile iarna, pot fi parcurse pe jos sau cu sania", spune Madankov.

Fotografii: Facebook/pamporovo.me



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Bulgarii preferă Italia pentru o vacanță scurtă cu avionul

Italia a fost destinația preferată pentru bulgarii care au ales să călătorească cu avionul în 2023.  Informația a fost  transmisă de platforma de organizare de călătoriilor eSky.bg, citată de „Dnevnik".  Italia este destinația pe care aproape..

publicat în 24.01.2024 la 10:00

Turismul bulgăresc va fi promovat pe Google

Bulgaria își va face reclamă ca destinație turistică pe Google, întrucât are o linie de credit de 2,5 milioane de euro de la această platformă, a declarat ministrul Turismului, Zaritza Dinkova, la o reuniune a comisiei parlamentare de portofoliu...

publicat în 22.01.2024 la 12:00

Mai multe păsări acvatice au ales să ierneze în Bulgaria în acest sezon

Numărul speciilor de păsări de apă care iernează este în creștere. În cadrul celui de-al 48-lea recensământ de iarnă al păsărilor acvatice din Bulgaria, au fost găsite 97 de specii cu un număr total de peste 280.000, a anunțat Societatea bulgară pentru..

publicat în 17.01.2024 la 16:45