Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2023 Toate drepturile rezervate.

Ministerul de Interne: Nu va exista nicio suspendare a procesului electoral

Foto: BGNES

În niciun fel de circumstanțe  nu este prevăzută încetarea procesului electoral, a dat asigurări în Varna, vice-secretarul Ministerului Afacerilor Interne, comisarul-șef Stanimir Stanev. Mâine, clădirile care vor fi și secții de votare, vor fi percheziționate și apoi păzite, a spus mai Stanimir Stanev. 

Ulterior, după o întâlnire cu membrii Comisiei Electorale Centrale, viceprim-ministrul și ministrul de Interne, Ivan Demerdzhiev a declarat că amenințările cu bombă de la începutul săptămânii au fost atacuri hibride și nu există niciun pericol real. Potrivit acestuia, oamenii vor fi scoși din secțiile de votare numai  dacă există o amenințare reală. În pus, în afara clădirilor se vor verifica  bagajele voluminoase.

Între timp, directorii de școli au spus că așteaptă de la Ministerul de Interne o procedură unificată privind modul de acționare în situația de amenințări cu bombe sau de alt tip,  la adresa instituțiilor de învățământ pe care le administrează. „Faptul că diferite școli și diferiți directori reacționează în moduri diferite arată că există o problemă”, a comentat pentru BNR Velichka Tasejikova, directorul școlii elementare 70 „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia. / DC


Mai multe din categorie

Supercomputerul bulgar prezentat la Târgul Internațional de la Salonic

Capacitățile supercomputerului Discoverer care funcționează la Sofia Tech Park au fost prezentate la Palatul Bulgariei din cadrul Târgului Internațional de la Salonic. Oaspeții au avut ocazia să observe simulări în timp real și să afle despre proiectele..

publicat în 11.09.2023 la 11:15

Viața revine treptat la normal în zonele afectate de inundații

Pagube în valoare de 25-30 de milioane de leva au fost provocate de dezastrele naturale în municipiul Tsarevo, a declarat primarul Georgi Lapchev după o ședință a Comitetului de criză.  Aceasta a mai făcut declarații cu privire la o discuție cu..

publicat în 08.09.2023 la 13:00
Nikolay Denkov

Situația din Tsarevo se normalizează, se caută cauzele inundațiilor

Situația din Tsarevo se normalizează treptat, în această dimineață am discutat cu oamenii din comitetul de criză de acolo, a declarat premierul Nikolay Denkov, care răspunde pe Facebook la întrebările cetățenilor și jurnaliștilor cu privire la..

publicat în 07.09.2023 la 12:30