Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Investigații a contrazis declarația ministrului de Interne că există suspecți pentru atacul asupra lui Ivan Gheshev

Foto: BTA

„În această etapă nu se poate spune că există suspecți”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Național de Investigații, Marian Marinov, referitor la tentativa de asasinat asupra  procurorului-șef Ivan Gheșev. Declarația sa a survenit la câteva ore după ce ministrul interimar de Interne, Ivan Demerdzhiev, a anunțat, printr-o declarație de presă la Guvern, că există suspecți pentru ceea ce s-a întâmplat pe drumul Sofia-Samokov.

„Între timp, s-au finalizat cercetările la locul în care s-a detonat dispozitivul exploziv, iar de acum încolo vom colabora cu serviciile operaționale ale Ministerului Afacerilor Interne, serviciile de securitate și toate serviciile partenere internaționale”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Investigații.

Siyka Mileva, purtătorul de cuvânt al Procurorului General, a declarat în același timp, că a fost deschisă o acțiune preliminară în justiție infracțiunea prevăzută în  art. 108 din Codul penal, privind terorismul.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Consiliul de Miniștri nu a discutat despre participarea Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina

Consiliul de Miniștri nu a discutat despre participarea Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina Consiliul de Miniștri bulgar nu a discutat ipoteza unei eventuale participări a Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina...

publicat în 18.02.2025 la 16:15

Președintele Radev se opune sub orice formă trimiterii de trupe în Ucraina

În calitate de comandant-șef al forțelor armate bulgare, mă opun ferm ca Bulgaria să trimită trupe în Ucraina sub orice formă, a declarat președintele Rumen Radev în timpul celebrării celei de-a 35-a aniversări a înființării Confederației Sindicatelor..

publicat în 18.02.2025 la 15:30

Mai puțin de 1/3 dintre bulgari se așteaptă la schimbări pozitive din partea politicilor noului președinte al SUA

Potrivit sondajului sociologic periodic realizat de Gallup International Balkans în ianuarie 2025, societatea are așteptări moderate pentru schimbări pozitive în Europa și Bulgaria de la politicile noului președinte american Donald Trump. 30,4% dintre..

publicat în 18.02.2025 la 14:00