Deficitul de personal în turism se accentuează, unul dintre motive ffind creșterea numărului de hoteluri și restaurante noi în stațiunile de pe litoral, precum și creșterea exigențelor personalului în ceea ce privește condițiile și salariile.
Acest lucru este valabil mai ales pentru posturile care necesită educație profesională, este de opinie Pavlin Kossev, președintele organizației din Varna a Asociației Bulgare a Hotelurilor și Restaurantelor.
El a subliniat că afacerile găsesc o cale de ieșire prin importul de personal, în principal din Asia - Sri Lanka, Kârgâzstan, Nepal, India etc. O parte din problemă a fost depășită prin sosirea refugiaților ucraineni, inclusiv a multor tineri care se adaptează rapid. Informațiile sunt oferite de corespondentul BNR în Varna, Daniela Stoynova. /
Când se va introduce moneda euro, bani de la bancomat se vor retrage numai în noua monedă, se precizează pe site-ul Băncii Naționale a Bulgariei. Așa-numita perioadă de dublă circulație va dura în prima lună de la adoptarea monedei europene. În..
Perspectivele pentru încurajarea schimburilor economice și a investițiilor între Bulgaria și Polonia au fost discutate de președintele Rumen Radev la o întâlnire cu reprezentanți ai Camerei de Comerț Polono-Bulgară. În prima zi a vizitei sale la..
Aproape 4 miliarde de euro au fost împrumutați de pe piețele internaționale prin două emisiuni, au confirmat pentru BNR analiștii de piață. Obligațiunile sunt pe 9 și 13 ani. Aceasta este prima ieșire a Bulgariei pe piața externă, din acest an. Analiștii..
Începând de astăzi și până pe 29 mai, companii bulgare participă la un seminar de două săptămâni organizat la Beijing de Agenția Executivă pentru..
Principalii parteneri comerciali ai Bulgariei sunt Germania, România, Italia, Grecia și Franța, care reprezintă 62,5% din exporturile către statele membre..
Conferința Banking Today are loc astăzi la Inter Expo Center din Sofia. Evenimentul reunește reprezentanți ai comunității bancare, financiare și..