Începând de astăzi și până pe 29 mai, companii bulgare participă la un seminar de două săptămâni organizat la Beijing de Agenția Executivă pentru Promovarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, în colaborare cu Ambasada Chinei în Bulgaria. Tema principală a evenimentului este „Strategii integrate pentru export, inovare și dezvoltare durabilă pentru întreprinderile mici și mijlocii”.
Programul de formare este structurat în trei module: „Strategii de export și comerț pentru piața asiatică”, „Inteligența artificială și digitalizarea pentru IMM-uri” și „Optimizarea proceselor și modelele de reciclare”.
Toate cheltuielile de călătorie, cazare și logistică sunt acoperite de partea chineză.
Traducere: Iulia Bahovski
Astăzi, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, Parlamentul European trebuie să voteze aderarea Bulgariei la zona euro începând cu 1 ianuarie 2026. Decizia finală privind aderarea Bulgariei la zona euro va fi luată tot astăzi de Consiliul UE în..
Efectul negativ pentru Bulgaria după posibila introducere de către SUA a unei taxe de 25% pentru produsele din UE se va ridica la 678 milioane de dolari. Astfel, exporturile totale ale Bulgariei vor scădea cu 0,49% pe an față de valorile exporturilor..
La reuniunea de la Bruxelles, Eurogrup-ul va discuta propunerea privind cursul de referință leva-euro, care urmează să fie introdus și în Bulgaria. Propunerea a fost făcută de Comisia Europeană și vizează un regulament care trebuie adoptat mâine de..
Odată cu decizia Consiliului UE și a Parlamentului European privind aderarea Bulgariei la zona euro, țara intră în faza finală de pregătire, a declarat..
Astăzi, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, Parlamentul European trebuie să voteze aderarea Bulgariei la zona euro începând cu 1 ianuarie 2026...
În 2024, prețul mediu al tranzacțiilor cu terenuri arabile în Bulgaria a ajuns la 1697 de leva (867,66 de euro) pe decar. Față de anul precedent, prețul..