Adunarea Națională a Bulgariei a adoptat, în a doua lectură, modificări la Legea traficului rutier. Camerele municipale și cele din sistemul național de taxare vor fi utilizate acum pentru detectarea încălcărilor vitezei. Modificările permit introducerea monitorizării și controlului vitezei medii. Pentru a controla traficul, poliția va avea acum dreptul să utilizeze vehicule neinscripționate.
Conducătorii auto care depășesc limita de viteză în zonele urbane cu mai mult de 40 km/h vor fi amendați cu 600 de leva (306,7 de euro) și li se va interzice conducerea pe o perioadă de 2 luni. Aceeași sancțiune se aplică conducătorilor auto care depășesc limita de viteză în afara zonelor urbane cu mai mult de 50 km/h sau depășesc limita de viteză medie pe un segment de drum monitorizat.
Camere ale sistemului de taxare rutieră pentru monitorizarea contravenienților
Parlamentul a votat norme mai stricte pentru conducătorii de scutere electrice
Scutrele electrice trebuie acum să fie înmatriculate, utilizate numai în timpul zilei și să aibă asigurare obligatorie de răspundere civilă. Conducătorii de scutere electrice sunt, de asemenea, obligați să poarte cască.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vladimir Mitev
Foto: BTA
Partidul GERB, aflat la guvernare, a susținut că angajatorii sunt în favoarea unei rate mai mari a TVA, dar organizațiile patronale au negat acest lucru, insistând că nu s-a făcut niciodată o astfel de propunere. Această clarificare a urmat unei..
Noua fregată a Forțelor Navale Bulgare – „Hrabri” – a fost lansată la apă în lacul Varna, de la cheiul șantierului naval „MTG – Delfin”. Construcția navei modulare multifuncționale a început în 2022. Este prima dintre cele două nave construite la Varna..
Agenția „Infrastructura Rutieră” propune introducerea unor restricții temporare pentru circulația camioanelor de peste 12 tone pe cele mai aglomerate autostrăzi din țară – „Trakia”, „Hemus” și „Struma” – pe durata sărbătorilor oficiale din 2026. Proiectul..
Pe 10 noiembrie se împlinesc 36 de ani de la începutul simbolic al tranziției Bulgariei de la un sistem monopartid, la democrație . În ziua..
Agenția „Infrastructura Rutieră” propune introducerea unor restricții temporare pentru circulația camioanelor de peste 12 tone pe cele mai aglomerate..
Acum cinci ani (2020), o placă comemorativă dedicată basului bulgar de renume mondial Nicolai Ghiaurov (1929–2004) a fost dezvelită în Modena. În acest..