Într-o scrisoare adresată Uniunii Judecătorilor din Bulgaria, procurorul șef european Laura Kövesi a anunțat motivele pentru care a fost deschisă o procedură disciplinară împotriva Teodorei Georgieva, reprezentanta Bulgariei în Parchetul European.
„Gravitatea posibilei încălcări, pentru a proteja valorile fundamentale ale Parchetului European și reputația sa instituțională, precum și pentru a asigura eficacitatea anchetelor sale”, se arată în scrisoare.
Ancheta împotriva Teodorei Georgieva a început în urmă cu câteva luni, ca urmare a difuzării unor înregistrări video ale unei presupuse întâlniri cu fostul anchetator căutat Petio Petrov - Euroto, care a avut loc la restaurantul „Cei opt pitici” în timpul procesului de selecție a candidatului bulgar pentru funcția de procuror european.
„Independența incontestabilă este o cerință esențială pentru numirea inițială a procurorilor europeni și pentru capacitatea acestora de a-și îndeplini atribuțiile pe durata mandatului”, afirmă Laura Kövesi în scrisoare.
Reprezentantul bulgar în Parchetul European a fost suspendat din funcție până la finalizarea procedurii disciplinare.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
„ Trebuie să ne bazăm pe adevărul istoric pentru a construi relații de bună vecinătate cu Macedonia de Nord ” , a declarat președintele Rumen Radev la Universitatea din Sofia, în cadrul prezentării unei copii fototipizate a valoroasei lucrări..
Aderarea Bulgariei la zona euro va reduce costurile tranzacțiilor cu partenerii cheie. Investitorii străini continuă să-și exprime îngrijorarea cu privire la statul de drept, potrivit raportului anual al Departamentului de Stat al SUA privind climatul..
O ceremonie solemnă va avea loc pe 1 octombrie la Silistra, pentru a comemora cea de-a 85-a aniversare a revenirii Dobrogei de Sud la Bulgaria, transmite BTA. Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților locale și centrale, alături de cetățeni,..
„Facem apel către Rusia să înceteze acțiunile inacceptabile de bruiaj al semnalelor de satelit ale țărilor europene”, au declarat reprezentanții..
Nava de cercetare științifică „Sf. Sf. Chiril și Metodiu” (NIC 421) a plecat din Varna după o ceremonie festivă de despărțire desfășurată în portul..