Primarul Sofiei, Vasil Terziev, și-a manifestat dorința ca ediția din 2026 a Campionatului European de Volei să fie găzduită de capitala Bulgariei, în locul Varnei, orașul desemnat inițial.
„Confirmăm invitația, împreună cu Federația Bulgară de Volei, de a găzdui Campionatul European din 2026”, a scris Terziev pe Facebook. Edilul făcuse deja această propunere pe 30 septembrie, cu prilejul ceremoniei de primire a echipei naționale de volei, medaliată cu argint la Campionatul Mondial din Filipine.
Primarul și-a exprimat speranța că membrii Consiliului Local al Sofiei vor sprijini inițiativa. Pe 10 octombrie, consilierii urmează să voteze alocarea sumei de 500.000 de leva către Federația de Volei, în perspectiva ca Sofia să găzduiască și meciurile din Liga Națiunilor, competiție ce se va desfășura tot în Bulgaria.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Kameliya Stoimenova, în vârstă de 22 de ani, a doborât recordul național la 200 de metri bras feminin într-o piscină cu bazin scurt aparținând legendei bulgare a înotului Tanya Bogomilova, a anunțat clubul de înot „Sprint-Sofia”. Știrea a fost confirmată..
Bulgaria va găzdui primele trei etape ale cursei cicliste Giro d'Italia 2026, relatează Radsport aktuell, citat de BTA. Potrivit publicației germane, cea de-a 109-a ediție a Giro va începe în orașul bulgar Burgas, de pe coasta Mării Negre, în luna mai,..
Grigor Dimitrov revine pe teren după o absență de trei luni din cauza accidentării grave suferite la Wimbledon. El îl va înfrunta în această seară pe francezul Giovanni Mpetshi Perricard în prima rundă a turneului Masters de la Paris, cu un fond de..