Lupta împotriva sectorului gri este direct legată de restricționarea exploatării prin muncă și de protecția drepturilor omului, a declarat ministrul Muncii și Politicii Sociale, Borislav Guțanov, la deschiderea conferinței internaționale „Îmbunătățirea cooperării: Dezvoltarea abordărilor transfrontaliere pentru combaterea exploatării prin muncă”.
Nu este o coincidență faptul că guvernul a declarat război economiei subterane, a afirmat ministrul Guțanov, adăugând: ”Nu vom tolera, sub nicio formă, munca fără contract de muncă, deoarece aceasta deschide ușa exploatării prin muncă și traficului de persoane și, adesea, și exploatării sexuale.”
În primele nouă luni ale anului, Inspectoratul General al Muncii a efectuat 38 000 de inspecții, constatând aproape 2 800 de cazuri de muncă fără contract de muncă. Amenzile aplicate se ridică la 11 milioane de leva (5,6 milioane de euro). În plus, veniturile din contribuțiile la asigurările sociale au crescut cu 1,7 miliarde de leva (869,2 milioane de euro), ceea ce arată că există o scădere a sectorului gri și a riscurilor de exploatare pe care acesta le implică, relatează agenția de știri bulgară BTA.
Editat de Diana Țankova
Tradus și publicat de Vlad Mitev
Foto: BTA
Comisia Europeană a plătit Bulgariei 438,6 milioane de euro ca parte a celei de-a doua plăți în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență. La 3 octombrie 2025, Comisia a aprobat o parte din a doua plată către Bulgaria, țara trebuind să..
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a emis un decret prin care a numit-o pe ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Maria Anghelieva, ambasador al Bulgariei în Ungaria. Decretul a fost promulgat marți în Monitorul Oficial, a raportat BTA. Maria..
Președintele libanez Aoun în vizită oficială în Bulgaria La invitația șefului statului bulgar, Rumen Radev, președintele Libanului, generalul Joseph Aoun, a sosit în vizită oficială în Bulgaria.Vizita are loc înaintea celei de-a 60-a aniversări a..
Prim-ministrul Rosen Jeliazkov a declarat că reprezentantul statului la Lukoil ar putea include mai mult de un manager numit, în conformitate cu..
Președintele libanez Aoun în vizită oficială în Bulgaria La invitația șefului statului bulgar, Rumen Radev, președintele Libanului, generalul Joseph..
Comisia Europeană a plătit Bulgariei 438,6 milioane de euro ca parte a celei de-a doua plăți în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență. La 3..