Știri
joi 4 decembrie 2025 14:45
joi, 4 decembrie 2025, 14:45
Tokuda Bank
FOTO: BGNES
Dimensiunea fontului
Banca Națională a Bulgariei (BNB) a aprobat achiziția Tokuda Bank de către Banca Bulgaro-Americană de Credit (BACB), după consultarea cu Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit unei declarații a BNB.
Potrivit Țvetelina Borislavova, președinta Consiliului de supraveghere al BACB, achiziția Tokuda Bank nu va schimba în mod semnificativ poziția BACB în sistemul bancar bulgar, dar reprezintă un pas către consolidarea pieței.
„De fapt, ceea ce este foarte important este că o bancă bulgară, cu participare majoritară bulgară, achiziționează o bancă străină - este pentru prima dată”, a declarat Borislavova pentru BTA.
Ea a adăugat că achiziția va fi finalizată la începutul anului 2026 și se mândrește cu faptul că BACB a reușit să parcurgă toate procedurile complexe și să îndeplinească cerințele BCE pentru autorizarea achiziției.
Editat de Ivo Ivanov
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev