luni 16 februarie 2026 10:45
luni, 16 februarie 2026, 10:45
Standul Bulgarei la Târgul de turism din București
FOTO: Iulia Bahovski
Dimensiunea fontului
Un număr record de turiști din România a vizitat Bulgaria în 2025. Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică de la Sofia, aceștia au aproape 1 milion de înregistrări ale turiștilor în unitățile de cazare în cursul anului 2025, ceea ce reprezintă o creștere de 8,5% față de 2024 – acesta este cel mai ridicat nivel al înregistrărilor turiștilor de pe această piață înregistrat până în prezent, au anunțat reprezentanții Ministerului Turismului.
Creșterea numărului de înregistrări ale turiștilor români în unitățile de cazare în 2025, comparativ cu anul prepandemic 2019, este de 51,2%, din nou potrivit datelor curente ale Institutului Național de Statistică.
Ministrul Turismului în demisie, Miroslav Borshosh, a subliniat că rezultatele record de pe piața românească sunt un semn clar al încrederii în creștere față de Bulgaria: „Tot mai mulți turiști români aleg Bulgaria, deoarece aici găsesc diversitate, calitate și o experiență autentică. Pentru noi, aceasta este o recunoaștere, dar și o responsabilitate – să continuăm să dezvoltăm turismul astfel încât fiecare oaspete să plece inspirat și cu dorința de a reveni din nou”.
În acest context, Ministerul Turismului prezintă Bulgaria la expoziția internațională de turism TTR 2026 de la București (12–15 februarie) – unul dintre principalele evenimente turistice din regiune, care reunește tour-operatori, agenții, hotelieri și instituții din numeroase state europene.
În cadrul expoziției, Bulgaria a participat cu 31 de reprezentanți ai sectorului turistic – companii, hoteluri și municipalități, care prezintă oferte și destinații variate pentru piața românească.
Redactor: Miglena Ivanova
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski