Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Locuitorii din Sofia și-au sărbătorit ziua orașului

Cu o slujbă de sfințire a apei în fața bisericii Sf. Sofia și o  ceremonie oficială de înălțare a drapelului orașului, a început sărbătoarea ocazionată de Ziua orașului Sofia – 17 septembrie.

"Sofia este spiritul liber îndrăzneț și ambiția că putem face mai mult și mai bine", a declarat în discursul său, primarul Sofiei, d-na Yordanka Fandakova, subliniind și că Sofia este singurul oraș din Bulgaria care crește. La eveniment au participat membri ai Consiliului Municipal din Sofia, Ministrul Apărării, Dimitar Stoyanov, personalități publice și diplomați.

Regizorul și scenaristul Angel Wagenstein a primit Premiul special al Municipalității Sofia pentru contribuția de o viață la dezvoltarea culturii. Doisprezece artiști din diferite domenii au fost premiați în cadrul unei ceremonii la Galeria de Artă a orașului Sofia.

Programul de sărbătorire a Zilei Sofiei a inclus expoziții, ateliere pentru copii, concerte, discuții și un tur al orașului "Pe calea înțelepciunii - Sofia".  Toate instituțiile culturale ale municipalității au putut fi vizitate gratuit.

Tot pe data de 17 septembrie s-a comemorat și memoria sfinților martiri Sofia, Credință, Speranță și Iubire.


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Contingent din Bulgaria, Austria, România și Ungaria pentru paza frontierei bulgaro-turce

Un contingent comun de ofițeri din Bulgaria, Austria, România și Ungaria va întări securitatea frontierei bulgaro-turce începând cu 3 februarie, a anunțat Ministerul de Interne. Startul activității comune va fi marcat printr-o ceremonie oficială la..

publicat în 31.01.2025 la 17:45

Autoritățile fiscale îndeamnă influencerii și creatorii de conținut online să plătească impozite

În plină campanie de plată a impozitelor pentru anul trecut 2024, Agenția Națională de Venituri reamintește influencerilor, bloggerilor, vloggerilor și altor creatori de conținut online, precum și comercianților de pe rețelele de socializare, că sunt..

publicat în 31.01.2025 la 17:00

Bulgaria va solicita un raport de convergență privind zona euro odată ce criteriile vor fi îndeplinite

Bulgaria va solicita un raport de convergență privind zona euro odată ce criteriile vor fi îndeplinite Bulgaria nu va solicita încă un raport extraordinar de convergență - un pas esențial pentru aderarea la zona euro. Acest lucru a fost anunțat de..

publicat în 31.01.2025 la 16:15