Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Comisia Electorală Centrală: Cea mai slabă participare la vot, după 1989

Tsvetozar Tomov
Foto: BGNES

Comisia Electorală Centrală continuă numărătoarea voturilor. Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 2 octombrie trebuie comunicate cel târziu joi, 06 octombrie, însă acest lucru s-ar putea întâmpla mai devreme, a declarat reprezentantul Comisiei, Tsvetozar Tomov. Atunci va fi comunicată cu exactitate și prezența la vot. În zilele următoare se vor prelucra din nou procesele-verbale, după care se vor compara rezultatele obținute.

Conform datelor din acest moment, numărul celor care au votat este sub 2,5 milioane de persoane, ceea ce reprezintă cea mai slabă prezență la vot de la toate alegerile desfășurate din 1989 încoace.

Astăzi, Institutul Național de Statistică din Bulgaria a anunțat datele recensământului din 2021, conform căruia populația Bulgariei s-a micșorat cu 844 000 de locuitori. Anunțarea acestor cifre mai devreme, ar fi influențat desfășurarea alegerilor, în condițiile în care, a precizat Tsvetozar Tomov, repartizarea mandatelor electorale se face în baza rezultatelor obținute la ultima numărătoare a populației.


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele Radev a făcut apel la finalizarea rapidă a terminalului Alexandroupoulis

Președintele Rumen Radev a avut o întâlnire de lucru cu prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis. La Atena, aceștia au discutat despre intensificarea urgentă a lucrărilor privind proiectele bilaterale strategice. În cadrul unui briefing, Radev a explicat..

publicat în 03.07.2024 la 12:30

Parlamentul votează cabinetul propus de GERB-SDS

În sala de plen a Adunării Naționale, astăzi se va vota noul guvern propus de GERB-SDS. Luni, la primirea primului mandat exploratoriu, cea mai mare forță parlamentară GERB-SDS a anunțat proiectul de componență a guvernului conduse de premierul Rosen..

publicat în 03.07.2024 la 09:00

Președintele Radev îndeamnă NATO să nu trimită trupe în Ucraina

Întrebarea nu este dacă Ucraina va adera la NATO, ci când. Răspunsul depinde de teatrul de război și de capacitatea de a obține o pace durabilă, a declarat președintele bulgar Rumen Radev la deschiderea celei de-a 28-a mese rotunde guvernamentale a The..

publicat în 02.07.2024 la 17:00