Sezonul turistic de iarnă va fi la fel de reușit ca cel din vară. Ne așteptăm să se întoarcă atât turiștii englezi, cât și ceilalți mulți turiști care au lipsit în timpul pandemiei. Declarația a fost făcută pentru Bloomberg TV Bulgaria, de Rumen Draganov, reprezentant al Institutului de Analiză și Evaluare în Turism. Potrivit acestuia, stațiunile de schi, hotelurile de balneo și SPA, orașele și obiectivele turistice istorice ale Bulgariei, vor fi vizitate de aproximativ 1,2 milioane de oaspeți străini în această iarnă.
După un sezon estival de succes, industria turismului raportează că se apropie tot mai mult de rezultatele de dinaintea pandemiei. În perioada iunie-august, 2,2 milioane de turiști străini au vizitat țara, ceea ce este cu 50% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2021.
61% dintre bulgari se confruntă cu știri false în fiecare zi, potrivit unui sondaj realizat de agenția de presă Myara, desfășurat până pe 17 ianuarie. Cel puțin o dată sau de mai multe ori pe lună, 17,5% se confruntă cu știri false. Doar 5,5% spun că nu..
Ecologiștii au protestat în fața Ministerului Mediului și Apelor împotriva planurilor de reducere a suprafeței Parcului Natural Pietrele Albastre și a creării de așezări.Potrivit ecologiștilor, dacă construcțiile din parc nu sunt oprite, populația a 50%..
Pe măsură ce iarna amorțește sălbăticia, țestoasele hibernează în adăposturile lor, protejate de frig și de amenințările exterioare. Dar ce se întâmplă cu ele în această perioadă? Unde se simt mai în siguranță și când ne putem aștepta să se trezească?..
În urmă cu exact 27 de ani, a fost pusă în funcțiune prima secțiune a metroului din Sofia - de la "Slivnița" la "Konstantin Velichkov". Astăzi, metroul..
Navigation Maritime Bulgare (Navibulgar) efectuează propria anchetă privind incidentul în care a fost implicată nava Vejen, a anunțat directorul general..
Printr-o hotărâre de guvern, începând de astăzi este înființat un consiliu interdepartamental pentru examinarea investițiilor străine directe în Bulgaria...