Alegerile s-au încheiat, dar rămâne incertitudinea cu privire la viitorul de după ele. La așteptările lor de a avea un cabinet obișnuit cu un orizont mai lung, oamenii adaugă din ce în ce mai mult speranța că parlamentarii vor încerca să limiteze inflația și să le crească veniturile. Nevoia de a strânge din nou cureaua din cauza creșterii prețurilor la alimente și încălzire îi îngrijorează pe bulgari în prag de iarnă. Opiniile sunt variate și condiționate în mare măsură de foarfeca socială largă dintre persoanele în vârstă cu pensii sub 500 BGN și tinerii cu venituri de câteva ori mai mari. Iată cum definesc cetățenii situația din țară:
"Este un sentiment de greutate care plutește în spațiu. Personal, o simt în venituri, în prețuri și în distanța mare dintre una și alta" - spune un bărbat de vârstă mijlocie într-un sondaj realizat de BNR.
"Preocupările mele sunt inflația, creșterea facturilor casnice", spune un cetățean din Sofia.
"Cel mai mult mă îngrijorează copiii mei, am doi", spune o femeie de pe stradă, "Unul are 20 de ani, celălalt 9 ani, și este cu siguranță îngrijorător ce se întâmplă. Se întâmplă foarte repede și nu avem timp să ne pregătim."
"Suntem îngrijorați de această schimbare rapidă a prețurilor, de această instabilitate, de exemplu în ceea ce privește prețul energiei electrice. Toate acestea sunt lucruri a căror schimbare nu depinde de noi", a adăugat un pensionar din sondaj.
Teama de pierderea locului de muncă, de reducerea veniturilor și de incapacitatea de a plăti facturile este exprimată de cetățeni, dar și de întreprinzătorii mici și mijlocii din țară, cum ar fi proprietarii unei mici afaceri din satul Șiroko Pole, comuna Kardjali.
"Atât oamenii, cât și întreprinderile sunt privați. După 24 de ani de activitate în domeniul alimentar, ne gândim să o închidem. Aproape în fiecare zi ne sosesc produse cu prețuri majorate. Cifra noastră de afaceri nu a scăzut, dar costurile au crescut dramatic", spune proprietarul Sevgyul Qadir: "Trebuie să plătesc 2.000 BGN pentru electricitate și trebuie să câștig ceva pentru copiii mei, așa că este foarte dificil. De asemenea, văd ce cumpără oamenii - de cele mai multe ori doar pâine, brânza și cașcavalul sunt un lux, uneori îmi dau înapoi salamul. Banii vin în mare parte de la copiii care sunt în vacanță undeva."
Pentru supraviețuirea întreprinderilor mici și mijlocii în fața unei inflații în continuă creștere, sunt necesare măsuri urgente de redresare, a explicat pentru BNR Vaska Baklarova, președinta Consiliului de Administrație al Uniunii pentru Inițiativă Economică:
"Întreprinderile mici și mijlocii sunt pe moarte. Întreprinderile mari și instalațiile de producție, care necesită o cantitate mare de energie electrică, sunt și mai amenințate. La nivel european, există multe concerne mari care își închid fabricile, cu multe mii de angajați și muncitori care nu pot face față crizei. În Bulgaria, datorită măsurilor compensatorii, situația este deocamdată sub control, dar nu putem prezice ce se va întâmpla după ianuarie și câți dintre membrii noștri se vor confrunta cu dilema de a-și continua sau de a-și înceta activitatea."
Economistul Lacezar Bogdanov este optimist că inflația la aceste niveluri va continua încă o lună sau două. El a spus că există doi factori care vor avea un impact asupra reducerii acesteia:
"Primul este șocul produs în Europa de creșterea de peste zece ori a prețului la gazele naturale. Al doilea este că băncile centrale au început să înăsprească condițiile de acces la credite, adică banii vor deveni mai scumpi și mai greu de obținut, iar acest lucru va avea un efect asupra activității economice."
În opinia sa, problema va apărea în continuare, deoarece "istoria ne învață că după o astfel de cheltuială vine o perioadă de cumpănă. De obicei, este asociat cu recesiunea, cu falimentele, cu șomajul mai ridicat."
Într-un astfel de moment, este înțelept să reflectăm la cât de realizabilă este data de 1 ianuarie 2024 pentru aderarea țării noastre la zona euro. Într-un interviu acordat BNR prof. Jeffrey Nielsen - membru al Consiliului Economic de Experți, prezentat în urmă cu câteva zile de vicepremierul Atanas Pekanov, a declarat că Bulgaria ar trebui să adere la zona euro pentru a participa la procesul de luare a deciziilor de politică monetară al Băncii Centrale Europene, dar nu a exclus unele turbulențe pe drumul nostru spre aceasta. Deși suntem încă departe de furtuna din economia globală despre care Fondul Monetar Internațional a avertizat în cadrul întâlnirilor sale anuale cu oficialii Băncii Mondiale, profesorul consideră că inflația din Bulgaria este surprinzător de ridicată:
"Am fost uimit de datele Statisticii Naționale, potrivit cărora în luna august inflația anuală a fost de 17,7%. Aceasta este cu mult peste creșterea medie din zona euro și cu mult peste aceeași cifră din Statele Unite. Creșterea bruscă a prețurilor este cu adevărat o furtună. Mi se pare că Fondul Monetar Internațional comentează măsurile de limitare a inflației pe care o avem prin creșterea dobânzilor, - a spus el. - Aceasta este o politică în zona euro și în Statele Unite, dar conduce la o încetinire a activității economice. Tocmai acești nori de furtună au fost ținta poziției Fondului."
În ceea ce privește opinia experților financiari potrivit căreia cea mai bună modalitate de a combate inflația ridicată este recesiunea, Nielsen este categoric:
"Aceasta este principala metodă prin care băncile centrale au controlat inflația în trecut. Dar aici trebuie să ne amintim că principalul motor al inflației este reprezentat de prețurile ridicate ale energiei. Dacă se va ajunge la un acord privind problema războiului rusesc din Ucraina, acest lucru va reduce cu siguranță presiunea inflaționistă din partea resurselor energetice. Cu toate acestea, posibilitatea de a asista la o astfel de evoluție nu pare prea mare, cel puțin deocamdată."
Compilat de Ioan Kolev
Foto: BGNES
După amenințarea cu proteste din partea fermierilor, Fondul de stat „Agricultură” a efectuat o plată către fermieri în cadrul așa-numitului Ajutor ucrainean, cu 200 de milioane de leva alocate. Cele 130 de milioane BGN rămase, vor fi puse la..
Pe 10 octombrie 2024, agricultorii vor primi transferuri în valoare totală de 200 de milioane de leva (102 milioane de euro) în cadrul așa-numitului ”ajutor ucrainean”, a anunțat ministrul interimar al agriculturii și alimentației, Gheorghi Tahov.La o..
Terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) de la Alexandroupolis, la care Bulgaria este coacționar, contribuie deja la competitivitate în Grecia și Bulgaria, dar și în întreaga regiune, a declarat ministrul interimar al energiei, Vladimir Malinov, după..
Un contract de engineering pentru construirea de noi capacități nucleare la situl 2 al centralei nucleare Kozlodui va fi semnat astăzi cu Hyundai și..
Ne îndreptăm spre varianta de a nu avea un buget adoptat rapid pentru 2025, a declarat pentru BNR Lăcezar Bogdanov, economistul șef al Institutului pentru..
Dacă criza politică continuă, beneficiile pierdute vor atinge un prag după care afacerile bulgare vor începe să piardă din competitivitate din cauza..