Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Bulgarii bănățeni din comuna Vinga – trecut și viitor

Despre istoria, cultura și identitatea bulgarilor bănățeni din satul Vinga, județul Arad, despre trecutul și prezentul lor, a povestit pentru Radio Bulgaria, Mirela- Antonela Petrescu, reprezentant al Federației Comunităților Bulgare din România și Jurnalist la Radioul Național din București.

Vinga este al doilea cel mai mare sat din Banat după numărul de etnici bulgari care trăiesc aici și în funcție de ordinea în care s-au așezat ei pe aceste meleaguri. Aceasta s-a întâmplat în 1741, când bulgarii au primit satul în dar de la împăratul Karl al VI-lea. În 1744 împărăteasa Maria Tereza le-a acordat anumite privilegii, și în aceeași perioadă satul a primit statut de oraș cu numele de Tereziopolis. Până la Primul Război Mondial, Vinga era un centru cultural important al bulgarilor din Banat. La mijlocul sec. al XIX-lea, bulgarii bănățeni tipăreau cărți și ziare și înființa Societatea Culturală Bulgară, ne-a povestit Mirela Petrescu.


Și astăzi comunitatea bulgară din Vinga are aproape 300 de persoane care împărtășesc aceleași valori ale culturii materiale și spirituale distincte, organizează în mod activ diferite activități culturale și se străduiește să-și păstreze obiceiurile și tradițiile. Bulgarii bănăţeni își sărbătoresc Crăciunul în stilul bulgăresc şi păstrează toate ritualurile de nuntă specifice Bulgariei. În zilele de sărbătoare, când merg la biserică, localnicii se îmbracă în costume populare specifice. Și până în zile de astăzi, vorbesc între ei în bulgară.

„Bulgarii din Vinga vorbesc dialectul bulgar bănățean care s-a păstrat de peste 300 de ani. Acesta este un dialect bulgar arhaic, pe care lingviștii bulgari îl studiază cu interes. Printre ei se numără și renumitul cercetător bulgar Stoyko Stoykov care a publicat o carte întreagă despre cum vorbesc bulgarii bănățeni. Fondul de cuvinte de bază și mecanismul gramatical sunt ale limbii bulgare, dar cu o oarecare influență a mediului lingvistic înconjurător – din română, sârbă și din alte limbi, a mai adăugat Mirela Petrescu.

Tot ea a precizat: „Satul Vinga este situat intre doua orașe mari – Arad si Timisoara. Această amplasare a influențat inevitabil populația locală, spre deosebire de un alt sat bulgar bănățean – Dudeștii Vechi, , care este mai izolat de orașele mari și a reușit să-și păstreze identitatea mai bine, în timp.

Ceea ce i-a ținut împreună pe bulgarii din satul Vinga și le-a păstrat spiritul viu de-a lungul timpului, este religia.

Bulgarii bănățeni sunt catolici. Cu fonduri strânse de ei, și-au ridicat în sat o biserică impozantă, a mai spus Mirela Petrescu Este una dintre cele mai frumoase biserici catolice din Banat, care atrage mulți credincioși creștini și turiști. Construită în anul 1891, a fost sfințită apoi în anul următor.

În 1992 Biserica a fost declarată Monument cultural de însemnătate națională în România.

În ultimii ani aici au avut loc concerte din cadrul Festivalului Internațional de Muzică de Orgă din Timișoara.


Un motiv de mândrie pentru tot satul era, odinioară, fabrica de ciocolată, de unde în prima jumătate a sec. XX se aproviziona cu dulciuri familia regală a României, a mai spus  Mirela Petrescu: ”Mândria satului era, demult, fabrica de bomboane de ciocolată care îi purta și numele și era vestită în țară și în străinătate. ”




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Camioanele trebuie să aștepte 30 de ore pentru a traversa Podul Prieteniei spre România

Coada de camioane din zona punctului de trecere a frontierei Podul Prieteniei de lângă Ruse este lungă de doi kilometri. Restul camioanelor de mare tonaj așteaptă în principal în zona de parcare tampon. Timpul de ședere acolo este de aproximativ 30 de..

publicat în 26.08.2024 la 14:45

Continuă buna cooperare între poliția rutieră bulgară și română

O întâlnire de lucru de două zile între experți ai unităților de poliție rutieră din cele două țări, găzduită de polițiștii români, a confirmat utilitatea tradiției de 13 ani de colaborare. Delegația bulgară a fost condusă de comisarul Dimitar Michev,..

publicat în 22.08.2024 la 09:30
Ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloshev

Durankulak este principalul punct de trecere a frontierei pentru turiștii români

”Există posibilități de a mări benzile de circulație la punctul de trecere a frontierei Durankulak”, a declarat ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloshev, la Nova TV.  El a precizat că este vorba doar de un plan conceptual, dar se poartă..

publicat în 19.08.2024 la 12:30