Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Stand românesc la „Târgul caritabil al Naționalităților” organizat de o școală internațională din Sofia

Invitați, profesori locali și străini, diplomați ai multor țări, părinți și copii ai unei școli internaționale de renume din Sofia au avut posibilitatea astăzi să afle mai multe despre România, despre valorile, oamenii, dar și despre bunătățile ei culinare, la un târg caritabil organizat de Asociația de Părinți a școlii.

Alături de Bulgaria, Grecia, Jamaica, Israel, SUA. Turcia, Ucraina, Vietnam  ș.a., a fost prezentă și România cu un stand amenajat cu obiecte de decor și port popular, album cu fotografii și multe delicii culinare tradiționale.

„Sunt extrem de recunoscătoare celor două familii de români care, deși puțini la număr au un aport fantastic în viața comunității noastre. Tot ce vedeți aici este făcut în casă de cele două mame ale copiilor români, elevi ai acestei școli, iar unul dintre tați ne-a ajutat să aducem din țară, produse tradiționale românești.”, a declarat pentru Radio Bulgaria, Alexandra Petraru din România, profesoară la această școală.


De la standul românesc n-a lipsit nici Coloana Infinitului, inedit redată de elevii școlii, sub îndrumarea profesorului lor de artă din Anglia, prieten al României și admirator al artei ei.


Evenimentul s-a bucurat și de prezența E.S. D-na Brândușa Ioana Predescu, Ambasador al României la Sofia, și a altor membri ai comunității de români din capitala Bulgariei.


Fondurile obținute din vânzarea produselor acestui târg, sunt destinate sprijinirii activității educaționale a elevilor. 

Foto: Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Militari din Bulgaria și România participă la o instrucție alpină specializată

Militari din Regimentul 101 Alpin al Forțelor Terestre ale Armatei Bulgariei și din Forțele Armate Române, desfășoară un antrenament alpin specializat în comun.  În perioada 24 - 28 februarie, aceștia se vor antrena în mediu real, pe terenuri montane..

publicat în 25.02.2025 la 09:30

Podul Giurgiu-Ruse va fi închis de două ori, timp de 12 ore în martie

Podul Giurgiu-Ruse va fi închis complet traficului rutier, timp de 12 ore, în două intervale distincte din luna martie, din cauza lucrărilor de reparație, informează postul bulgar de televiziune BNT. Astfel, circulația rutieră pe podul care leagă România..

publicat în 24.02.2025 la 11:00

Miniștrii de externe ai Bulgariei și României au discutat despre cooperarea transfrontalieră

Bulgaria apreciază foarte mult relațiile excelente de bună vecinătate, prietenie și parteneriat cu România, în spiritul cărora am reușit să obținem aderarea deplină a ambelor țări la Schengen. Iată ce a declarat ministrul afacerilor externe, Gheorg..

publicat în 14.02.2025 la 15:00