Investițiile directe din Franța în Bulgaria se ridică la 1,028 miliarde de euro, iar companiile franceze care își desfășoară activitatea în Bulgaria sunt în număr de peste 200 și au creat peste 15.000 de locuri de muncă. Acest lucru a devenit clar în cadrul unei întâlniri în formatul "micului dejun cu investitorii", pe care ministrul Economiei, Nikola Stoianov, a avut-o cu reprezentanți ai mediului de afaceri francez din țară.
În 2021, schimburile comerciale dintre cele două țări au crescut cu peste 17% față de 2020 și s-au ridicat la 2,2 miliarde de euro. Exporturile din Bulgaria în Franța includ produse din industria mecanică, industria alimentară și farmaceutică, ulei de floarea-soarelui, îngrășăminte minerale, porumb, uleiuri esențiale etc.
Reuniunea este organizată cu sprijinul Ambasadei Franței în Bulgaria și al Camerei de Comerț și Industrie franco-bulgare.
„ Vom prezenta un buget pentru a stabiliza finanțele publice ”, a declarat prim-ministrul Rosen Zhelyazkov în cadrul unei ședințe de informare la Consiliul de Miniștri. „ Am sprijinul deplin și încrederea că GERB va susține cu fermitate acest buget,..
Ne așteptăm să nu existe schimbări majore la partea de cheltuieli a bugetului pentru 2025, însă se va revizui programul privitor la capital, a declarat pentru BNR Petar Mishev de la Institutul de Studii Sociale și Sindicale din cadrul sindicatului KNSB...
În 2024, angajatorii bulgari au crescut importul de forță de muncă din țările din afara UE, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.În total, 15.560 de cetățeni străini au sosit pentru angajare pe termen scurt, cu 35% mai mult..
În ianuarie 2025, Bulgaria avea cel mai mic salariu minim dintre statele membre ale UE - 551 de euro, potrivit datelor Eurostat . Luxemburg avea cel mai..
Răspunzând reproșului președintelui Rumen Radev, potrivit căruia instituțiile întârzie să înființeze organisme de control al prețurilor,..