Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Seri de jazz bulgăresc în București și Cluj Napoca

Foto: Facebook/ Transilvania Jazz Fest

Reprezentanți de seamă ai jazz-ului din Bulgaria susținut concerte în România cu prooectul Jazzanitza,  care transpune în limbajul jazz-ului contemporan unele dintre cele mai distinctive trăsături ale muzicii populare bulgare – ritmurile neregulate, melodiile cu aranjamente și expresivitatea folclorului.

Primul concert  a avut loc sâmbătă, 5 noiembrie în București, iar cel de-al doilea, pe 6 noiembrie la Cluj Napoca, la Festivalul Internațional Transilvania Jazz Fest.

Proiectul condus de bateristul Borislav Petrov, a fost fondat în anul 2008, în timp ce își făcea studiile la Academia de Jazz din Amsterdam,  ca proiect studențesc în care mai participa Dimitar Lolev, trompetista Raya Hadzhieva și saxofonistul român Alexandru Simu.

În 2016 Borislav Petrov a înregistrat primul album care poartă chiar numele formației. Cel de-al doilea album „Live at ARCUB” a fost înregistrat în 2019,  în timpul unui concert la ARCUB din București. În cel de-al treilea album, Be-Bop-Hop-Trop” lansat anul acesta,  Borislav Petrov a creat un amalgam între folclorul instrumental bulgar și muzică bebop prin crearea de melodii originale pe acorduri de bine-cunoscute piese de bebop.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Statul oferă viori din secolul al XVIII-lea unor celebri violoniști bulgari

Astăzi, în cadrul unei ceremonii speciale, virtuoșii violoniști bulgari Svetlin Rusev și Liya Petrova vor primi viori Stradivarius din 1716 și Guarneri del Gesù din 1733, care aparțin statului bulgar.  Faimoșii violoniști bulgari vor putea să încânte..

publicat în 29.10.2024 la 09:30

Drama cinematografică „Limonov” a câștigat marele premiu al festivalului „ Cinelibri ” din Sofia

Drama biografică italiano-franceză-spaniolă „Limonov”, cu o durată de 138 de minute, a câștigat Marele Premiu pentru adaptare literară de măiestrie în cadrul competiției internaționale de lungmetraj „Cinelibri”. Favoritul a fost anunțat de Președintele..

publicat în 28.10.2024 la 13:00

Bulgaria marchează 165 de ani de la nașterea eminentului lingvist Alexandar Balan

La 27 octombrie se împlinesc 165 de ani de la nașterea academicianului Alexandar Teodorov-Balan, care a fost primul teoretician al limbii literare, foneticii și gramaticii bulgare. El s-a născut s-a născut în 1859 în satul Cubei, raionul Bolgrad,..

publicat în 27.10.2024 la 16:00