Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Out of Muse își prezintă albumul de debut

4
Foto: Facebook / Out of Muse

Out of Muse îi reunește pe Borislava Yordanova (voce), Radoslav Marincev (chitară), Snejanka Borisova (chitară bas) și Nikolai Stanev (tobe), care marchează un an de la formarea trupei cu albumul lor de debut. L-au numit "Numele Tău", după unul dintre cântecele din album. Sunt șapte piese în total și sunt în limba bulgară, chiar dacă numele trupei este în engleză. Toate cântecele (muzică și versuri) sunt scrise de cei patru artiști.

ˮAm numit trupa Out of Muse pentru că nu avem o muză anume, inspirația noastră vine de peste tot - de la oamenii din jurul nostru, de la munca noastră împreună... Și nu așteptăm, chiar și în acele perioade în care suntem "secați" de idei, acționăm. Chiar dacă unul dintre noi nu are inspirație, un altul din trupă o va declanșa și apare spiritul creativ" - spune Borislava, solista trupei, la Radio Bulgaria. A absolvit Academia Națională de Muzică Lyubomir Pipkov cu o diplomă în canto popular, a continuat la Academia Națională de Muzică ˮPancio Vladigerovˮ, adăugând compoziția ca specializare, iar în prezent face un masterat în management muzical. Cu ceva timp în urmă, ea a fost unul dintre colaboratorii Radio Bulgaria și a scris câteva articole foarte interesante pentru publicul nostru.

Ceilalți membri ai formației sunt, de asemenea, implicați profesional în muzică, iar Nikolai studiază dreptul în paralel. Toți patru sunt implicați în proiecte de natură diferită, ceea ce îmbogățește sunetul melodiilor lor, care au influențe funk, etno, blues și chiar metal. Albumul ˮNumele Tăuˮ a fost lansat cu sprijinul financiar al Fondului Național de Cultură și a fost lansat de câteva zile pe toate platformele muzicale. Acesta va fi prezentat în direct pe 14 decembrie într-un club din capitală. De asemenea, trupa va interpreta câteva dintre cele mai recente piese ale sale, care vor fi lansate la începutul anului viitor. Pentru voi acum alegem "Vinovăție", unul dintre titlurile de pe "Your Name", noul album al celor de la Out of Muse.

Foto: Facebook / Out of Muse



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

„Femeia cu multe fețe” - expoziție de fotografie cu ocazia aniversării a 90 de ani a marii actrițe Tatiana Lolova

Expoziția „Femeia cu multe fețe” cu fotografii alb-negru, va fi deschisă astăzi cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a marii actrițe Tatiana Lolova. Fotografiile vor fi expuse  fața Teatrului Național Ivan Vazov.  „Tatianei îi plăcea să joace. Încerc..

publicat în 20.08.2024 la 09:30

Expoziție în Kazanlâk prezintă armurile războinicilor traci

O expoziție de postere „Armura războinicilor traci” se deschide astăzi la Kazanlak, ca parte a Sărbătorilor din Valea Regilor Traci. Este rezultatul unui proiect științific comun al Institutului Arheologic Național cu Muzeul Academiei Bulgare de Științe..

publicat în 19.08.2024 la 09:30

Încep festivitățile dedicate celei de-a 147-a aniversări a Epopeii de la Shipka

Cu un recital poetic „În fața altarului națiunii” încep astăzi festivitățile naționale dedicate celei de-a 147-a aniversări a epopeii de la Shipka. „În Parcul cu urși din Gabrovo, culorile, sunetele și cuvintele se vor împleti pentru a aduce un omagiu și..

publicat în 19.08.2024 la 08:30