În cea de-a 73-a zi de la alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria, reprezentanții poporului nu au reușit să aleagă un guvern obișnuit, iar primul mandat exploratoriu acordat GERB-SDS a rămas nefolosit. Cabinetul propus de profesorul neurochirurg Nikolai Gabrovski a fost respins cu 125 de voturi de la "Noi continuăm schimbarea", "Renaștere", Partidul Socialist Bulgar (BSP) și Bulgaria Democratică, iar 113 parlamentari de la GERB-SDS, Mișcarea pentru Dreptăți și Libertăți (DPS) și "Ascensiunea Bulgară" au votat în sprijinul acestuia.
La începutul ședinței parlamentare, candidatul la funcția de prim-ministru Nikolai Gabrovski a declarat:
"Ne asumăm responsabilitatea de a forma un guvern regulat cu deplina convingere că este necesar să depășim rapid diviziunea publică, să restabilim dialogul între partide, să punem capăt crizei politice și să evităm o cascadă de alegeri anticipate, să restabilim încrederea în instituții, obținând un consens public pentru implementarea reformei judiciare."
El a evidențiat șapte priorități, printre care adoptarea unui pachet de măsuri anticriză în noul buget de stat, combaterea corupției, punerea în aplicare a unor reforme-cheie, inclusiv prin intermediul Planului de redresare și reziliență, depunerea de eforturi pentru intrarea Bulgariei în Schengen și în zona euro. "Lăsați dragostea pentru Bulgaria să prevaleze", a îndemnat Nikolai Gabrovski.
"Acest cabinet este o oportunitate pentru toate forțele politice și nu trebuie respins cu ușurință", a declarat președintele grupului parlamentar al GERB-SDS, Desislava Atanasova. Potrivit acesteia, singura posibilitate de a stabiliza statalitatea este "un guvern cu un program, cu priorități clare și cu o susținere largă maximă".
Președintele grupului parlamentar "Noi continuăm schimbarea", Andrei Ghiurov, a declarat că cabinetul propus nu îndeplinește cea mai importantă condiție - să fie capabil să poarte responsabilitate politică. În cuvintele sale, acest cabinet miroase a rămășițe din tripla coaliție (e vorbă de coaliția între Partidul Socialist Bulgar, DPS și NDSV (partidul fostului rege), care a condus țara în perioada 2005-2009), iar obiectivul principal sunt alegerile locale, pentru ca guvernarea de culise să-și poată păstra posesiunile feudale".
Liderul DPS, Mustafa Karadayi, a definit decizia de astăzi ca fiind "fatală", având în vedere războiul, criza economică și lipsa de programe operaționale. "Facem un compromis uriaș, vrem să dăm o șansă pentru rezolvarea crizelor", a declarat el și a făcut apel la toată lumea să se unească în jurul unor priorități comune.
"Formarea unui cabinet nu trebuie să se facă cu orice preț", a declarat liderul "Renaștere", Kostadin Kostadinov. El a subliniat că parlamentul se ocupă doar de propriile probleme. "În loc să facem alegerile corecte, am început să speriem oamenii cu noi alegeri", a adăugat deputatul.
Liderul BSP, Кornelia Ninova, a explicat votul negativ pentru cabinetul propus de GERB-SDS prin următoarele cuvinte: "Am votat privind un cabinet GERB-SDS: Timp de 6 ani am luptat pentru a schimba modelul GERB, pe care l-am numit ”stat paralel'' - nerespectarea separării puterilor în stat, luarea deciziilor în culise, creșterea sărăciei și a inegalităților și lipsa justiției".
"Acest guvern arată ca un cabinet oficial selectat din altă parte, nu vedem în componența propusă o resursă pentru reforme profunde", a declarat copreședintele "Bulgariei Democrate", Hristo Ivanov, subliniind că grupul parlamentar nu poate susține un cabinet mandatat de GERB și dependent de DPS.
Liderul formațiunii "Ascensiune Bulgară", Stefan Ianev, a explicat că formațiunea va susține candidatura lui Nikolai Gabrovski pentru funcția de prim-ministru, dar va vota "împotriva" structurii și componenței propuse pentru cabinet, deoarece nu este clar cine va purta responsabilitatea politică.
După dezbateri aprinse, 238 de reprezentanți ai poporului din totalul de 240 au participat la votul asupra propunerilor cabinetului GERB-SDS.
În cadrul unui scurt briefing după vot, prof. Gabrovski a comentat că nu este optimist cu privire la ceea ce urmează pentru Bulgaria. "Poate că vom petrece un an de la alegeri la alegeri, ceea ce este trist", a prezis profesorul.
Acum, conform legislației țării, urmează să fie predat cel de-al doilea mandat exploratoriu al "Noi Continuăm Schimbarea”
Potrivit rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare, partidul Sabie apare ca un nou jucător în parlament. Acronimul Sabie (Meci - меч în bulgară) vine de la „Moralitate, Unitate, Onoare”. Partidul a fost fondat în octombrie 2023 de avocatul..
Boiko Borisov: Toată lumea este un potențial partener pentru GERB, mai puțin Renaștere ”Victoria GERB-SDS este decisivă. Și suntem hotărâți să formăm un guvern,” a declarat liderul GERB Boiko Borisov la un briefing. Potrivit acestuia, prezența la vot..
Datele din numărătoarea paralelă, cu 100% din eșantion numărat, realizată de agenția de sondaje Gallup International Balkan, partener al BNR în acoperirea votului, arată că 8 partide și coaliții intră în cea de-a 51-a Adunare Națională, unul fiind la..