Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Războiul din Ucraina

Ministrul bulgar al Apărării se află în Ucraina

Fotografie preluată de pe contul oficial de Twitter al ministrului ucrainean al apărării.

Ministrul Apărării, Dimitar Stoianov, se află în vizită în Ucraina, a anunțat omologul său ucrainean Oleksi Reznikov într-un tweet. "Este o onoare pentru mine să îi urez bun venit lui Dimitar Stoianov. Sunt recunoscător Bulgariei pentru că a oferit asistență de securitate Ucrainei. De asemenea, aștept cu nerăbdare dezvoltarea cooperării reciproce", a scris Reznikov. De asemenea, a fost încărcată și o fotografie cu cei doi miniștri. Ministerul bulgar al Apărării nu a anunțat această vizită.

Forțele ucrainene au fost deja instruite și folosesc arme antitanc bulgare, a relatat site-ul neguvernamental Ukrainian Military Center, fără a preciza ruta prin care armele și muniția au ajuns în Ucraina. 

Ministerul Apărării a declarat pentru BNR că trimiterea ajutorului militar va avea loc doar după ce decizia luată de Parlament va fi promulgată în Monitorul Oficial. BSP i-a cerut președintelui Rumen Radev să se opună prin veto deciziei parlamentului și a declarat că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, se va adresa Curții Constituționale.

Implicarea directă a Belarusului în acțiunile din prima linie a frontului împotriva Ucrainei este puțin probabilă, susține Institutul pentru Studiul Războiului - ISW. Potrivit institutului cu sediul în SUA, judecând după retorica liderului belarus Alexander Lukașenko după întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin, gazda a refuzat să permită armatei bieloruse să se alăture războiului. Lukașenko a subliniat necesitatea de a contracara "amenințările" din partea Occidentului și a NATO, o formulă potrivit căreia trupele sale vor rămâne la granițele cu Polonia și țările baltice.

Rusia nu are "niciun interes" să înghită Belarusul, a declarat Putin în timpul vizitei la Minsk. "Pur și simplu nu are niciun sens, astfel de zvonuri vin de la răuvoitori", a declarat acesta, citat de AFP. Am convenit asupra unor "măsuri de securitate comune pentru ambele țări", continuarea antrenamentelor comune și "livrări reciproce de arme", a subliniat Putin. 

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a descris afirmația lui Putin că Rusia nu vrea să "înghită" nicio țară ca fiind "culmea ironiei", având în vedere încercările sale de a prelua controlul asupra Ucrainei, potrivit BTA.





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Parlamentul adoptă în primă lectură legea bugetului provizoriu

Deputații au adoptat în unanimitate, în primă lectură, legea propusă de guvernul interimar privind veniturile și cheltuielile în 2025, până la adoptarea bugetului de stat. ”Obiectivul principal este de a asigura stabilitatea financiară și funcționarea..

publicat în 09.01.2025 la 17:00
Borislav Sarafov

Procurorul general interimar face o atenționare cu privire la cererile de imunitate ale deputaților

Procurorul general interimar, Borislav Sarafov, a trimis o scrisoare președintelui Adunării Naționale, Natalia Kiselova, în care îi reamintește că Procuratura nu a primit încă informații cu privire la cererile de ridicare a imunității a trei deputați, a..

publicat în 09.01.2025 la 15:30

Bulgaria Democrată: Nominalizarea pentru funcția de prim-ministru ar trebui discutată la o reuniune a liderilor

Bulgaria democrată: Nominalizarea pentru funcția de prim-ministru ar trebui discutată la o reuniune a liderilor Bulgaria Democrată a declarat într-un mesaj adresat presei că nominalizarea pentru funcția de prim-ministru și componența Consiliului de..

publicat în 08.01.2025 la 16:15