Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

58% dintre bulgari consideră că se vor adapta ușor la Euro

Foto: Alami/Reuters

Fiecare a zecea persoană din Bulgaria folosește Euro ca mijloc de economisire, iar 58% dintre bulgari cred că se vor adapta cu ușurință la această valută, reiese dintr-un sondaj de opinie privind atitudinea cetățenilor și a mediului de afaceri față de introducerea monedei Euro în Bulgaria, relatează un reporter BNR.

În societate există, însă îngrijorări, temeri și polarizare.

Aproape 33% sunt mai degrabă de acord cu introducerea monedei Euro, dar fiecare al doilea are o părere contrară. În afaceri, 64% aprobă, 33% sunt firmele care dezaprobă. Principalul motiv este lipsa de informare, potrivit sondajului, ale cărui rezultate au fost prezentate la Ministerul Finanțelor.

Ministrul interimar al Finanțelor, Rositsa Velkova, a subliniat: "Până la sfârșitul lunii martie, intenționăm să dezvoltăm un website  despre euro, unde toată lumea va putea accesa și vedea răspunsurile la întrebările care preocupă societatea, precum și o linie telefonică gratuită care va fi deschisă și unde fiecare cetățean bulgar va putea să adreseze întrebări." 



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Prin lege, Bulgaria a solicitat UE să fie acceptată în zona euro la 1 iulie 2025

Fără discuții și dezbateri, Parlamentul a adoptat în cele din urmă Legea privind introducerea monedei euro în Bulgaria. Legea a fost susținută de 167 de deputați din GERB, DPS și "Continuăm schimbarea - Bulgaria Democrată".  48 au votat împotrivă și 13..

publicat în 08.08.2024 la 11:30

Echipamentul pentru Belene nu va fi utilizat pentru Kozlodui

Cu voturile GERB-SDS, PP-DB și DPS, Adunarea Națională a respins propunerea formațiunii ”BSP pentru Bulgaria” ca o parte din echipamentul pentru centrala nucleară Belene să fie utilizată pentru a înlocui al treilea generator de abur al celei de-a șasea..

publicat în 08.08.2024 la 10:30

38 000 de hectare de teren bulgăresc au fost pârjolite de incendii de la începutul anului 2024

38 000 de hectare de teren bulgăresc au fost pârjolite de incendii de la începutul anului 2024 Bulgaria este statul membru al UE cel mai afectat de incendiile forestiere de la începutul anului 2024, a anunțat Reprezentanța Comisiei Europene la Sofia pe..

publicat în 07.08.2024 la 15:00