Admiterea Bulgariei în zona euro și în spațiul Schengen se numără printre prioritățile mediului de afaceri din acest an. Angajatorii își vor anunța în curând, previziunile și așteptările privind creșterea economică și climatul de afaceri din țară.
Mediul de afaceri se așteaptă la o decizie privind acceptarea monedei europene și aprobarea acesteia ca mijloc oficial de plată, să fie luată până la jumătatea acestui an, iar de la 1 ianuarie 2024, Bulgaria să devină membră a zonei euro.
Până la sfârșitul anului, organizațiile patronale reprezentate la nivel național se așteaptă ca Bulgaria să intre, de asemenea, în zona liberă de vize. Ce vor câștiga afacerile, comentează președintele Asociației Capitalului Industrial, Vasil Velev:
„Consumăm toate pasivele absenței unei politici valutare monetare, dar nu culegem beneficiile de a fi în zona Euro – rate mai bune ale dobânzilor, acces la finanțare, ca să devenim, astfel, un loc mai sigur pentru investiții”.
Mediul de afaceri privește cu optimism rezervat ce se va întâmpla anul acesta și se așteaptă la o creștere economică mai scăzută comparativ cu 2022, dar nu la o scădere. Și încă - la controlul, cel puțin parțial, al inflației.
„Noi am făcut apel către membrii noștri și către mediul de afaceri, ca atunci când va scădea prețul la energie electrică, și va scădea cu 15%, să folosească această reducere pentru a-și micșora prețurile de faricație pentru produsele și serviciile lor”, a mai spus Vasil Velev.
Editor online: Georgi NikolovTranslator: Iulia Bahovski
Ambasadorul Bulgariei în Egipt, Deyan Katrachev, s-a întâlnit cu noul ministru egiptean al aviației civile, Sameh al-Hefny. În cadrul întâlnirii, care a avut loc la 26 noiembrie, cei doi au discutat despre actualizarea acordurilor de transport aerian..
Bulgaria este pe drumul dintre Est și Vest La deschiderea unui forum de afaceri în orașul Ho Chi Minh, președintele Rumen Radev a subliniat că Bulgaria poate oferi o gamă largă de oportunități pentru dezvoltarea unei cooperări reciproc avantajoase. În..
Un milion opt sute de cetățeni bulgari au călătorit ca turiști în al treilea trimestru al anului, arată datele Institutului Național de Statistică. 72,3% dintre aceștia au călătorit în interiorul țării, 20,8% au călătorit în străinătate și 6,9% - atât în..
41% dintre companiile membre ale Camerei Bulgare de Comerț se așteaptă la un declin economic în 2025. 21% cred că nu va exista nicio schimbare față de..