Traficul greu între Bulgaria și România, agravat și mai mult de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a ridicat din nou problema construirii unui al treilea pod peste Dunăre, astfel încât să se îmbunătățească conectivitatea între cele două țări europene.
Analiștii geopolitici compară situația actuală cu cea din 1999, când conflictul din Kosovo și distrugerea podurilor sârbești peste Dunăre către Europa Centrală au obligat Uniunea Europeană să caute alternative. Așa a fost accelerată construcția celui de-al doilea pod între Bulgaria și România, la Vidin-Calafat.
În 2022, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a blocat navigația în Marea Neagră, stimulând traficul rutier peste Dunăre. Potrivit istoricului Plamen Dimitrov, expert la Asociația geopolitică bulgară, acest lucru oferă o oportunitate de a accelera construcția de poduri peste Dunărea inferioară.
"Vedem aceleași obstacole geopolitice în calea fluxului comercial liber care existau în 1999, odată cu războiul din Iugoslavia. Acum, problemele vin dinspre nord-est. După cum se pare, transportul de mărfuri prin porțiunea estică a Mării Negre nu este posibil în acest moment, deoarece este o zonă de război. Există un culoar care este deschis doar pentru exportul de alimente, dar și acesta este problematic. Este logic ca schimburile comerciale dintre Turcia și Europa de Est, dintre Ucraina și Turcia să se mute pe Dunărea inferioară, ceea ce înseamnă peste granița româno-bulgară. Știu că Bulgaria și România s-au străduit să demonstreze Comisiei Europene că un nou pod la Ruse trebuie să fie finanțat în cadrul mecanismului UE de conectare a Europei. Deci, un impuls geopolitic care ar putea impulsiona acest proiect există", spune Plamen Dimitrov, dar avertizează că proiectul ar putea să nu fie rentabil, din punct de vedere pur economic. "Și aici intervine Comisia Europeană, suplinind lipsa de finanțare pentru un astfel de proiect".
Ultimul guvern obișnuit din Bulgaria a avut un program ambițios pentru construirea a nu mai puțin de cinci poduri peste Dunăre. "Dar înainte de a avea cinci poduri, nu ar fi rău să avem trei", spune Plamen Dimitrov și adaugă:
"Construirea oricărui pod fără să existe infrastructura aferentă este de neconceput. Este recomandabil să existe o autostradă care să ducă până la pod. Și în acest sens, dacă al treilea pod este din nou la Ruse-Giurgiu, infrastructura aferentă trebuie să fie îmbunătățită. De aceea, cred că este un proiect complex și trebuie avută în vedere o finanțare pentru pod, dar și pentru proiectarea drumurilor care să ducă la acesta."
În ce punct dintre Bulgaria și România este cel mai necesară construirea unei structuri de legătură?
"Dacă vorbim despre rezolvarea problemelor imediate care rezultă din războiul Rusiei împotriva Ucrainei, atunci acel punct trebuie să fie undeva mai la est, la granița dintre Bulgaria și România, pentru a putea răspunde traficului dintre Ucraina și aliații săi din Europa de Est și Turcia. Bineînțeles, situația geopolitică trebuie monitorizată", explică Plamen Dimitrov, care recomandă un pod peste Dunăre în orașul bulgar Silistra. Dar, continuă Plamen Dimiktrov, un al doilea pod la Ruse este mai probabil, cu îmbunătățirea corespunzătoare a infrastructurii care duce la el, deoarece ar putea să satisfacă atât traficul spre Europa Centrală, cât și spre Ucraina.
Fotografii: BGNES, Ivo Ivanov
Artiști din București vor prezenta o expoziție în Ecomuzeul cu Aquarium. Aceștia sunt artiștii români Moise Bulancea, Elisabeta Melinte și Victoria Dincă. Vernisajul are loc pe 2 august, la ora 18.00. Expoziția, intitulată „Arta peste Dunăre”, prezintă..
De azi, 10 iulie, încep reparațiile capitale la Podul Girgiu-Ruse, informează Agenția pentru Infrastructură Rutieră. Lucrările de construcție se vor desfășura zilnic, în timpul zilei, 10-12 ore pe zi, în funcție de specificul lucrărilor ce urmează a fi..
„Reparația principală a Podului peste Dunăre de la Giurgiu - Ruse, care va începe pe 10 iulie , va fi efectuată fără oprirea traficului. Podul nu va fi închis" , a anunțat Agenția pentru Infrastructură Rutieră în legătură cu afirmațiile false..