Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Așteptările Parlamentului bulgar de la noul guvern interimar: alegeri corecte, păstrarea direcției politicii externe și lucru în beneficiul oamenilor

Foto: БГНЕС

În condițiile în care nu au așteptări prea mari, forțele parlamentare și-au exprimat azi solicitările de la noul cabinet, în care nu există decât o singură schimbare de ministru.

Potrivit co-președintelui formațiunii „Continuăm schimbarea” Kiril Petkov, guvernul trebuie să organizeze alegeri corecte, ceea ce, conform spuselor sale, reprezintă o provocare și mai mare odată cu întoarcerea buletinului de vot pe hârtie.

Unul dintre liderii „Bulgariei Democratice” - Atanas Atanasov, speră că guvernul nou desemnat nu va schimba cursul politicii externe a țării, în ceea ce privește războiul din Ucraina.

Președintele formațiunii „Vazrazhdane”, Kostadin Kostadinov, nu are așteptări de la noul cabinet, dar se întreabă de ce cel anterior a încercat tot timpul să forțeze procesul de aderare la zona euro, în condițiile în care nu are mandat pentru asta.

Lyuben Dilov din grupul parlamentar GERB a comentat și el despre activitatea guvernului de până acum: „Rumen Radev nu are niciun motiv să fie nemulțumit de majoritatea miniștrilor săi, cum nici noi nu avem. Și-au făcut bine treaba în aceste condiții grele”.

Iar Georgi Gyokov de la Partidul Socialist Bulgar se așteaptă ca noul guvern să lucreze cu o viteză mai mare în beneficiul oamenilor, precizând că „guvernele interimare nu sunt un lucru bun pentru Bulgaria”. 

Și Yordan Tsonev de la partidul DPS a dat o nouă bună guvernului care și-a încheiat activitatea: „Dintre toate cabinetele interimare din 2021 până acum, acesta, categoric, s-a descurcat cel mai bine - și ministrul de Finanțe a lucrat bine, și cabinetul lucrează bine, per total. Scăpări există întotdeauna, dar cine nu greșește? / DC





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria și SUA discută despre organizarea următoarei sesiuni a dialogului strategic până la sfârșitul anului

Ministrul interimar al afacerilor externe al Bulgariei, Ivan Kondov, s-a întâlnit în Statele Unite cu John Bass, subsecretar de stat interimar pentru afaceri politice.Cele două țări au convenit ca următoarea sesiune a dialogului strategic dintre Bulgaria..

publicat în 01.10.2024 la 14:45

Andrey Kovatchev: Țările din Balcanii de Vest trebuie să-și facă temele dacă vor să adere la UE

Nu este nevoie de un mediator în relațiile dintre Bulgaria și Macedonia de Nord, a declarat pentru BNR eurodeputatul Andrey Kovatchev, cu ocazia propunerii premierului ungar Viktor Orbán de a media între Sofia și Skopje. În ceea ce privește decuplarea..

publicat în 29.09.2024 la 11:00
Ivan Kondov

Relațiile de bună vecinătate sunt esențiale în procesul de extindere a UE

Integrarea europeană este cea mai bună modalitate de a garanta și promova pacea, securitatea, democrația, drepturile omului și statul de drept în interesul cetățenilor din țările care fac parte din procesul de extindere. Această poziție a fost exprimată..

publicat în 28.09.2024 la 12:00