Dacă pe 5 februarie ar avea loc alegeri parlamentare, coaliția GERB-SDS ar primi 26,6% sprijin electoral, „Continuăm schimbarea” - 16,4%, DPS - 12,8%, Partidul Socialist Bulgar pentru Bulgaria - 12%, „Renașterea” - 10 %, „Bulgaria Democrată” - 7,3%, „Ascensiunea bulgară”- 4,2%.
Datele aparțin unui sondaj național realizat de „Exacta Research Group” în perioada 30 ianuarie - 4 februarie 2023, pe un eșantion de 1.050 de bulgari adulți din 70 de localități ale țării.
Boyko Borisov și Stefan Yanev se bucură de cel mai mare rating printre liderii partidelor politice reprezentate în parlament - 24%, Mustafa Karadayi de la DPS și Kornelia Ninova de la BSP, numărându-se printre cei mai puțin populari.
Potrivit a 60% dintre intervievați, Bulgaria are nevoie de partide noi, diferite de cele de până acum.
În ciuda opțiunii de a vota cu buletin de vot pe hârtie la viitoarele alegeri, 88% dintre bulgari presupun că la urnele de vot, vor merge mai puțini oameni în comparație cu cei care au votat la alegerile parlamentare din octombrie 2022. /MI
Se face totul pentru a împiedica Bulgaria să adere la zona euro, la fel ca acum 4 ani, a declarat liderul GERB, Boiko Borisov, în parlament. El a anunțat că nu îl va ajuta pe prim-ministru și nu va asigura o majoritate în Adunarea Națională pentru..
Ministrul Sănătății din Macedonia de Nord, Arben Taravari: Mulțumesc, Bulgaria! Ministrul Sănătății din Macedonia de Nord, Arben Taravari, și omologul său bulgar, Silvi Kirilov, împreună cu miniștrii de Externe ai Bulgariei și Macedoniei de Nord,..
Starea celor 14 răniți în tragicul accident din Republica Macedonia de Nord, care au fost internați pentru tratament în Bulgaria, rămâne gravă, a declarat Ministerul Sănătății. Cei opt pacienți spitalizați la spitalul din capitala Pirogov, sunt pe..
Starea celor 14 răniți în tragicul accident din Republica Macedonia de Nord, care au fost internați pentru tratament în Bulgaria, rămâne gravă, a declarat..
Se face totul pentru a împiedica Bulgaria să adere la zona euro, la fel ca acum 4 ani, a declarat liderul GERB, Boiko Borisov, în parlament. El a anunțat..
Ministrul Sănătății din Macedonia de Nord, Arben Taravari: Mulțumesc, Bulgaria! Ministrul Sănătății din Macedonia de Nord, Arben Taravari, și omologul..