Sofia și Atena au convenit să analizeze posibilitatea construirii unui oleoduct din orașul grec Alexandroupolis până la Burgas. Acordul a fost semnat de miniștrii energiei din cele două țări în timpul vizitei președintelui Rumen Radev la Atena. De asemenea, a fost semnat un acord privind cooperarea în ceea ce privește asigurarea aprovizionării cu gaze și stocarea combustibilului albastru.
Conducta de petrol Alexandroupolis-Burgas este strategică, oferind o oportunitate de diversificare reală și de aprovizionare alternativă cu petrol non-rusesc a rafinăriei din Burgas - cea mai mare din Balcani. De asemenea, conducta va contribui la evitarea așteptărilor lungi și a riscului ca petrolierele să traverseze strâmtorile, a declarat Radev.
"Pot să prevăd că această cooperare va continua în viitor și este o dovadă clară a modului în care țările pot coopera în beneficiul cetățenilor lor. Grecia și Bulgaria pot deveni furnizori de energie pentru întregul continent", a remarcat premierul grec Kyriakos Mitsotakis.
Deputații bulgari nou-aleși au eșuat din nou în alegerea unui președinte pentru cea de-a 51-a Adunare Națională. La fel ca în prima sesiune parlamentară, din cei cinci candidați desemnați, Raya Nazaryan de la GERB-SDS și Andrei Țekov de la Continuăm..
Tribunalul orașului Sofia a suspendat procesul împotriva liderului partidulii Sabie, Radostin Vasilev, pe motiv că acesta a dobândit imunitate după ce a depus jurământul ca deputat în cea de-a 51-a Adunare Națională. Vasilev a fost acuzat că, în 2023,..
La începutul reuniunii ordinare a Consiliului de Miniștri, prim-ministrul interimar Dimitar Glavchev a făcut apel la formarea unui guvern. Conform spuselor acestuia „aceasta este calea cea mai directă să ne conducem după interesele poporului”...
Potrivit unor informații neoficiale, președinția ungară a Consiliului UE a pregătit decizia pentru admiterea deplină a Bulgariei și României în Schengen...
Deputații bulgari s-au reunit astăzi în plen pentru a șasea încercare de a alege un președinte, care s-a dovedit din nou fără succes Candidații Natalia..
Ambasadorii statelor membre ale UE au ajuns la un acord preliminar cu privire la proiectul de decizie de eliminare a controalelor la frontierele interne..