Diplomația cutremurilor a adus Turcia mai aproape de Grecia și Armenia
Ministrul grec de externe Nikos Dendias a vizitat zonele afectate de cutremur din Turcia, împreună cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu. Vizita este un nou episod în așa-numita "diplomație a cutremurelor" între Grecia și Turcia, doi vecini dificili. Ceva similar s-a întâmplat în 1999, amintește "Associated press". "Eforturile Greciei nu se vor opri aici. Grecia va face tot ce este posibil pentru a sprijini Turcia, fie bilateral, fie ca membru al UE", a declarat Dendias. Cavusoglu le-a mulțumit în mod special salvatorilor greci pentru "eforturile lor supraomenești, relațiile de bună vecinătate au strălucit în aceste zile dificile", a spus el. Ministrul armean de externe, Ararat Mirzoyan, a vizitat, de asemenea, Turcia, iar Erevanul și-a deschis granițele pentru prima dată în mulți ani pentru a trimite ajutoare în Turcia, a relatat Habertürk.
Nikos Christodoulides este noul președinte al Ciprului
Rezolvarea problemei cipriote, care se află pe insula divizată de aproape jumătate de secol, va fi prioritatea principală a noului președinte ales al Republicii Cipru, Nicos Christodoulides. "Cipru nu poate fi ultima țară fragmentată din UE", a declarat el la Nicosia, în momentul în care a fost declarat câștigător al alegerilor, relatează agenția de presă cipriotă KNA. Fostul ministru de externe, în vârstă de 49 de ani, a candidat independent, susținut de un spectru larg de forțe politice. Adversarul său, Andreas Mavroyiannis, susținut de partidul de stânga AKEL, a obținut puțin peste 48,1% din voturi. Christodoulides intră în funcție la 1 martie. Înainte de aceasta, el se va întâlni cu liderul cipriot turc Ersin Tatar la 23 februarie la reședința reprezentantului special al ONU pentru Cipru, Colin Stewart, care se află în fostul aeroport internațional din Nicosia.
Croația nu va ridica ziduri și bariere la granița cu Bosnia și Herțegovina
Premierul Croației, Andrej Plenkovic, și președintele Consiliului de Miniștri al Bosniei și Herțegovinei, Borjana Kristo, s-au întâlnit la Zagreb și au anunțat că nu vor construi bariere la granița dintre cele două țări, a anunțat postul național de televiziune croat HRT. "Dorim ca cooperarea noastră în ceea ce privește controlul migrației ilegale să fie sporită. Poziția Croației este foarte clară și sigură - nu vrem și nici nu vom construi bariere fizice la granița cu Bosnia și Herțegovina", a declarat Plenkovic. Borjana Kristo i-a mulțumit premierului croat pentru tot ceea ce el și guvernul de la Zagreb "fac pentru Bosnia și Herțegovina și pentru parcursul său european și NATO". Cei doi lideri au anunțat că o reuniune comună a guvernelor celor două țări va fi organizată la Zagreb în luna iunie.
Un partid albanez a părăsit guvernul de la Skopje
Partidul albanez Alternativa a părăsit coaliția guvernamentală din Macedonia de Nord și a trecut în opoziție, a anunțat președintele său Afrim Gashi la consiliul central al partidului din Tetovo. "Alternativa" își menține orientarea pro-europeană și va sprijini procesele de integrare europeană a țării. Nu există nicio dilemă că partidul va vota pentru modificările constituționale, a declarat Gashi, potrivit căruia principalul partid de guvernământ din Macedonia, SDSM, nu își respectă promisiunile și face o "mișcare nesăbuită și riscantă pentru integrarea europeană a țării". "Alternativa" a devenit partener de coaliție al SDSM pe vremea când Zoran Zaev era prim-ministru și a rămas în guvern și în cabinetul lui Dimitar Kovacevski. Premierul i-a demis din guvern pe cei trei miniștri din partidul albanez, relatează BTA.
România va fi a treia economie cu cea mai rapidă creștere din UE până în 2023
PIB-ul României va crește cu 2,5% în 2023, față de o creștere de 4,5% în 2022, potrivit celor mai recente previziuni ale Comisiei Europene din februarie. Indicatorul este cu 0,3% mai mic decât creșterea bugetată de 2,8%. Cu toate acestea, previziunile plasează țara pe locul al treilea în topul celor mai rapide creșteri economice din UE, după Irlanda și Malta. Punerea în aplicare a Planului de redresare și de sustenabilitate va contribui la investiții mari și va fi principalul motor de creștere, se susține în raport. Consumul privat, în ciuda inflației ridicate, este așteptat să crească datorită majorărilor salariului minim, pensiilor și salariilor din sectorul public, precum și a prelungirii plafonului prețurilor la energie până în 2025. Inflația ar trebui să continue să scadă și să se situeze la 9,7% pentru 2023, scrie romania-insider.com
Compilat de Ivo Ivanov
Fotografii: EPA/BGNES, vlada.gov.hr
Deputații bulgari nou-aleși au eșuat din nou în alegerea unui președinte pentru cea de-a 51-a Adunare Națională. La fel ca în prima sesiune parlamentară, din cei cinci candidați desemnați, Raya Nazaryan de la GERB-SDS și Andrei Țekov de la Continuăm..
Tribunalul orașului Sofia a suspendat procesul împotriva liderului partidulii Sabie, Radostin Vasilev, pe motiv că acesta a dobândit imunitate după ce a depus jurământul ca deputat în cea de-a 51-a Adunare Națională. Vasilev a fost acuzat că, în 2023,..
La începutul reuniunii ordinare a Consiliului de Miniștri, prim-ministrul interimar Dimitar Glavchev a făcut apel la formarea unui guvern. Conform spuselor acestuia „aceasta este calea cea mai directă să ne conducem după interesele poporului”...
”Vor avea loc negocieri cu participarea liderilor de partid numai dacă acestea sunt pentru formarea unei majorități guvernamentale și a unui guvern..
Președintele Rumen Radev, care împreună cu soția sa Desislava Radeva se află într-o vizită oficială în Vietnam, va fi întâmpinat cu o ceremonie la palatul..