Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Președintele muntenegrean Milo Đukanović în vizită în Bulgaria

Foto: BGNES

În Piața Sfântul Alexandru Nevski din Sofia, președintele Rumen Radev i-a urat bun venit omologului său muntenegrean Milo Đukanović, care se află într-o vizită oficială în Bulgaria la invitația șefului statului bulgar. În timpul ceremoniei oficiale de primire, cei doi președinți s-au înclinat la Monumentul Soldatului Necunoscut.

În timpul vizitei președintelui muntenegrean, cei doi lideri vor discuta despre chestiuni de actualitate de pe agenda regională și despre perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, precum și despre securitate și energie.

Potrivit unui comunicat al secretariatului de presă al președinției, în cursul zilei de astăzi, Rumen Radev și Milo Đukanović vor avea convorbiri "tete-a-tete", după care delegațiile oficiale ale celor două țări se vor întâlni.

În cadrul vizitei sale, Milo Đukanović va avea, de asemenea, o întrevedere cu prim-ministrul interimar Gulub Donev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria a trimis ajutor umanitar în Gaza prin Iordania

Ajutorul umanitar oferit de Bulgaria populației civile din Gaza a fost încărcat în camioane care au plecat spre regiune pe 29 iunie 2024, a anunțat Ambasada Bulgariei în Iordania pe Facebook. Transportul include alimente, medicamente, corturi și alte..

publicat în 03.07.2024 la 14:00

Ambasada SUA la Sofia îl invită pe noul patriarh la o recepție cu ocazia zilei de 4 iulie

Noul patriarh bulgar ales, Daniil, e invitat la o recepție la Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenței, a raportat BGNES. Șeful Bisericii Ortodoxe Bulgare a fost invitat de ambasadorul Kenneth Merten să participe la recepția prilejuită de sărbătoarea..

publicat în 03.07.2024 la 13:15

Președintele Radev a făcut apel la finalizarea rapidă a terminalului Alexandroupoulis

Președintele Rumen Radev a avut o întâlnire de lucru cu prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis. La Atena, aceștia au discutat despre intensificarea urgentă a lucrărilor privind proiectele bilaterale strategice. În cadrul unui briefing, Radev a explicat..

publicat în 03.07.2024 la 12:30