Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Războiul din Ucraina

ONU marchează aniversarea războiului din Ucraina printr-o rezoluție

Foto: EPA/BGNES

În ajunul primei aniversări a invaziei rusești, Ucraina și Rusia au făcut presiuni asupra țărilor ONU pentru a obține sprijin înainte de un vot în Adunarea Generală cu 193 de membri, relatează BTA. Se așteaptă să fie adoptată o rezoluție propusă de Ucraina, care subliniază "necesitatea de a obține cât mai curând posibil o pace cuprinzătoare, dreaptă și durabilă", în conformitate cu Carta fondatoare a ONU. 

Proiectul de rezoluție nu este obligatoriu, dar are greutate politică și reflectă cererea Adunării Generale a ONU de anul trecut ca Moscova să-și retragă trupele și să înceteze ostilitățile. Trebuie amintit că rezoluții similare au fost votate în repetate rânduri împotriva Israelului din cauza politicii sale agresive față de țările arabe vecine, dar au rămas fără consecințe. La rândul său, Rusia a descris textul ca fiind "dezechilibrat și antirusesc" și a cerut țărilor să voteze împotriva lui. Luând cuvântul la o sesiune specială a Adunării Generale a ONU dedicată Ucrainei, reprezentantul permanent al Federației Ruse la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că, prin acțiunile sale, Occidentul încearcă să aplice Rusiei o înfrângere strategică, să o dezmembreze și să o distrugă. "Acesta este un război în care, ca și acum 80 de ani, există dușmani perfizi și puternici care vor să pună stăpânire pe teritoriul nostru și să ne subjuge", a subliniat Nebenzia.

În discursul său adresat veteranilor militari cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei de astăzi, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia va continua să își dezvolte triada nucleară și că anul acesta vor intra în luptă primele lansatoare ale complexului de rachete Sarmat cu o nouă rachetă grea. El a mulțumit veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial și a adresat un discurs special participanților la ceea ce el a numit "operațiune militară specială", reiterându-și punctul de vedere potrivit căruia teritoriile ucrainene anexate au aparținut istoric Rusiei.

Înainte de a se întoarce la Washington, președintele american Joe Biden a descris retragerea Rusiei din tratatul privind armele nucleare drept o mare greșeală și și-a exprimat încrederea că aceasta va fi corectată. Potrivit lui Biden, Rusia nu intenționează să folosească arme nucleare sau ceva similar.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul bulgar a sprijinit viziunea comună a UE pentru pace în Ucraina

„ UE trebuie să rămână unită și previzibilă în sprijinul său total pentru Ucraina ”, a afirmat premierul Rosen Zhelyazkov, în discursul său înainte de cea de-a doua reuniune extraordinară privind Ucraina găzduită de președintele francez Emmanuel..

publicat în 20.02.2025 la 13:00
Ministrul Apărării, Atanas Zapryanov

Miniștrii le prezintă deputaților „chestionarul” SUA

Parlamentul îi va audia astăzi pe ministrul Apărării, Atanas Zapryanov, și pe ministrul de Externe, Georg Georgiev, cu privire la un "chestionar" pregătit de SUA pe probleme legate de disponibilitatea Bulgariei de a participa la o operațiune militară..

publicat în 20.02.2025 la 09:00

Premierul bulgar va participa prin legătură video la reuniunea europeană privind Ucraina

Premierul bulgar Rosen Zhelyazkov va participa pe 19 februarie la cea de-a doua reuniune extraordinară privind Ucraina, găzduită de președintele francez Emmanuel Macron, a declarat serviciul de presă al guvernului. Bulgaria a primit o invitație din..

publicat în 19.02.2025 la 11:30