Sezonul turistic pe insula Sf. Anastasia va începe anul acesta, la sfârșitul lunii martie. Primii invitați sunt așteptați din Polonia și Israel.
În mod tradițional, complexul turistic de acolo își întâmpina primii vizitatori, la sărbătorile de Paște, dar de data aceasta va fi mai devreme, a anunțat pe managerul său Pavlin Dimitrov.
„În programul aeroportului Burgas există zboruri, 3 - 4 pe zi, din Bratislava și Tel Aviv. Experiența ne arată că turiștii care ajung cu aceste zboruri, sunt interesați să viziteze insula. Pe 26 martie, noi vom fi gata să deschidem. Dacă vremea ține cu noi și ne permite să punem vaporașul în funcțiune, suntem gata să primim primii noștri oaspeți "
În timpul iernii nu s-au produs pagube importante clădirilor de pe insulă, în prezent se fac reparații ușoare și de împrospătare, a adăugat Pavlin Dimitrov. El a mai subliniat că sezonul turistic anterior a fost cel mai lung de până acum, iar complexul a fost vizitat timp de 10 luni fără întrerupere, iar oaspeți au avut chiar și în luna ianuarie a acestui an.
„Așteptările noastre sunt pentru un sezon vară foarte bun! Insula este o destinație de tip boutique și interesul pentru ea este întotdeauna ridicat. Avem deja rezervări pentru nunți, solicitări pentru evenimente corporate, solicitări de la Operă și Teatrul Adriana Budevska pentru spectacole în afișul cultural”, a adăugat Pavlin Dimitrov.
Primele excursii pe Insulă, la sfârșitul lunii martie, vor avea inițial, o cursă pe zi cu nava Burgus. Deschiderea oficială a sezonului va fi de Paște.
Foto: FB Insula Sf. Anastasia, BGNES
Bansko a fost recunoscută drept una dintre cele mai dorite destinații în timpul World Travel Market London .Orașul stațiune a intrat în top 10 al clasamentului Lonely Planet ”Best in Travel 2025”.„Aceasta este o altă recunoaștere bine meritată pentru..
În cadrul Târgului Mondial de Turism WTM de la Londra, ministrul Turismului Evtim Miloșev a avut o serie de întâlniri-cheie cu miniștrii europeni ai Turismului. Subiectul principal al discuțiilor a fost crearea unui produs turistic comun - "Brand..
Cu ocazia participării Bulgariei la World Travel Market de la Londra, Ministerul Turismului și National Geographic au anunțat o campanie publicitară comună pentru a prezenta Bulgaria ca o destinație atractivă de turism enologic și gastronomic și ca..