În cadrul celei mai mari și mai prestigioase expoziții internaționale de turism din lume, Internationale Tourismus-Börse din Berlin, Bulgaria a primit o recunoaștere prestigioasă din partea Asociației Jurnaliştilor de Turism din Pacific, care acoperă aproximativ 7.000 de jurnaliști.
Bulgaria a fost distinsă cu premiul „Cea mai bună destinație din regiunea Balcanilor”pentru anul 2023, iar ministrul bulgar al Turismului, Ilin Dimitrov, a primit premiul „Ministrul din regiunea Balcanilor pentru 2023”. Premiul este o dovadă a politicilor de succes pe care BUlgaria le duce în direcția redresării și creșterii industriei turismului, care a suferit foarte mult de pe urma evenimentelor negative din ultimii ani, potrivit Centrului de Presă al Ministerului Turismului.
Condițiile pentru turism în munții bulgari în prima zi a anului 2025 sunt excelente. Asta a declarat pentru BTA Serviciul de salvare montană al Crucii Roșii Bulgare. Vremea este însorită și liniștită. În unele stațiuni, o parte din instalații nu..
Prima zonă de săniuș de pe muntele Vitoșa, de lângă capitala Sofia, și-a deschis porțile după ce s-a acumulat suficientă zăpadă pe munte și echipamentele de zăpadă au putut prelucra terenul spațios. Zona este situată deasupra cabanei Aleko, fiind..
Rezervația arhitecturală Arbanassi de lângă Veliko Târnovo este una dintre cele mai populare destinații pentru turiști. Deosebit de atractive sunt mănăstirile și bisericile medievale, dintre care una poartă numele „Nașterea lui Hristos”. Bisericile..
Dacă sunteți în căutarea unei destinații pentru o plimbare plăcută în inima muntelui, puteți alege secțiunea Lakatița a Muntelui Rila. Vă sugerăm să..
În fața Ambasadei Bulgariei din Stockholm, s-a deschis o expoziție cu obiective turistice culturale și naturale emblematice din Bulgaria. „ Bulgaria..