Directori ai 16 școli din Sofia și ai zeci de școli din Burgas și Varna au primit prin e-mail notificări despre instalarea de dispozitive explozive. În unele locuri, cursurile au fost suspendate, iar polițiștii au percheziționat clădirile.
Până acum nu s-a adeverit nimic, însă autoritățile competente lucrează la aceste cazuri. Textul mesajelor trimise este în bulgară, dar probabil a fost tradus cu un traducător online.
IP-ul expeditorului a fost urmărit și s-a constatat că acesta nu se află în Bulgaria. Pe canalul propriu de Telegram, organizația care a trimis mesajele proclamă ură împotriva umanității și a copiilor, a transmis reporterul BNR Nikolay Hristov. / MI
Poziția guvernului este constantă. Biserica Ortodoxă Bulgară (BOC) este una și indivizibilă, unitatea sa este de o importanță deosebită pentru societate. Luând în considerare principiile statului de drept și ale separării puterilor, rezolvarea problemei..
Până în prezent, Consulatul General al Bulgariei la Los Angeles nu a primit nicio informație despre cetățeni bulgari răniți în incendiile de vegetație care fac ravagii. Asta a anunțat misiunea diplomatică bulgară pe pagina sa de Facebook cu privire la..
După zile la rând în care s-a raportat depășirea particulelor fine în aerul din Sofia, ca măsură de rezolvare a problemei, municipalitatea din Sofia a introdus un bilet verde în valoare de 1 BGN pentru călătoria cu transportul public, precum și parcarea..
Președinta Comisiei pentru Protecția Consumatorilor (CPC), Maria Filipova, a declarat creșterea prețurilor de către operatorii de telefonie mobilă drept o..
Într-unul dintre cele mai interesante sisteme multiplanetare descoperite până în prezent, o echipă științifică cu participare bulgară arată prezența a..