Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Un român a impresionat toată Bulgaria după ce a curățat de bunăvoie 2 spații verzi din Sofia

Un român care locuiește la Londra, este căsătorit cu o bulgăroaică și călătorește frecvent în Bulgaria pentru kinetoterapie pentru unul dintre copiii săi, a impresionat întreaga Bulgaria după ce, a curățat de bunăvoie două parcuri din campusul universitar din capitala Bulgariei, situate lângă un centru medical pentru copii cu probleme de dezvoltare.

În timp ce își aștepta fiul să termine ședința de terapie, timp de o săptămână, câte o oră-două pe zi Gabriel Hristianovici a curățat spațiile verzi inadecvat întreținute și transformate parțial în parcare neregulamentară. A adunat multe gunoaie.

„La sfârșit, pentru că eram obosit și era mult gunoi, am încercat să opresc niște persoane să mă ajute. Studenți, de fapt. Primii n-au vrut să mă ajute, dar a trecut un al doilea grup. Ne-am strâns vreo 5-6 și ei m-au și ajutat să arunc gunoiul”, a povestit Gabriel pentru Radioul Național din Bulgaria.


Gabriel le-a povestit jurnaliștilor și câte ceva despre București și România: „Bucureștiul are de două ori mai mulți locuitori decât Sofia, și 7 primării de sector. În trei dintre ele „din nimic fac ceva” a spus el, exprimându-și nemulțumirea că în zona respectivă din Sofia, părinții cu copii nu au unde să stea.

„Era mult gunoi aici. Noi putem face curățenie, dar dacă n-avem și sprijinul politicului...În România sunt mulți voluntari. Am strâns 30 milioane de euro ca să facem un spital oncologic pentru copii”, a mai spus Gabriel, atât presei cât și celorlalți bulgari pe care i-a oprit pentru a cere sprijin pentru cauza lui.


Gabriel a inspirat toată Bulgaria, una din postările unei tinere bulgăroaice despre el, devenind virală și fiind distribuită de 2200 de ori.

Editor: Yana Boyanova

Traducere și adaptare: Iulia Bahovski

Foto: BNR, Victoria Petrova



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Explozie la o fabrică de celuloză de lângă Sviștov, incendiul a fost stins

O explozie a avut loc la fabrica de celuloză Sviloza de lângă Sviștov. Un muncitor al fabricii și un angajat al serviciului de pompieri al fabricii au fost răniți, informează canalul Orizont al BNR. Incidentul a avut loc în jurul orei 11.00. Incendiul a..

publicat în 29.07.2024 la 15:30

Șomajul în rândul absolvenților de universități este sub 5%

Bulgaria se numără printre țările UE cu cel mai mare număr de persoane cu studii superioare angajate cu contracte permanente. Potrivit sondajului EUROGRADUATE 2022, realizat în 17 țări, rata șomajului în rândul absolvenților de licență sau masterat este..

publicat în 29.07.2024 la 14:45
Malul Dunării la Tutrakan

Primarii din Tutrakan și Oltenița negociatе viitoarea legătură cu bacul

Construcția unei legături de feribot între Tutrakan și orașul românesc Oltenița ar trebui să înceapă în curând, a scris pe Facebook primarul comunei Tutrakan, Dimitar Stefanov, după o întâlnire cu omologul său român Mihăiță Beștea. Cei doi au stabilit..

publicat în 29.07.2024 la 14:00