Bulgaria azi votează.
Primele două secții de votare din străinătate, din Auckland și Christchurch din Noua Zeelandă, și-au deschis porțile exact la ora locală 7:00 a.m. (aseară la 22:00, ora Bulgariei), pentru cetățenii bulgari care doresc să voteze reprezentanții celei de-a 49-a Adunare Națională, a informat Ministerul Afacerilor Externe.
Două ore mai târziu, votul a început și în Australia. Ziua alegerilor în străinătate, se va încheia cel mai târziu în secțiile din California, SUA – luni pe 3 aprilie, la ora 6 a Bulgariei.
În străinătate, cetățenii bulgari își pot exercita dreptul de vot în 61 de țări, în 737 de secții. În 245 dintre secții există mașini de vot, iar aparatele au fost livrate deja misiunilor diplomatice și consulare bulgare.
În cadrul unei ședințe record care a durat 18 zile, deputații au făcut a șaptea încercare nereușită de a alege un președinte al Adunării Naționale. După mai multe pauze și un nou vot, cel mai vârstnic deputat, Silvi Kirilov de la „Există un astfel de..
Liderul ”DPS - Nou Început”, Delian Peevski, și-a exprimat disponibilitatea de a prelua funcția de prim-ministru. ”Când vom fi primul partid, voi forma un guvern”, a declarat el în marja Adunării Naționale. ”Dacă bulgarii dau responsabilitatea „DPS -..
”După votul de astăzi pentru președintele Adunării Naționale, Continuăm Schimbarea (PP) a cerut demisia lui Daniel Lorer și Iavor Bojankov”, a scris pe Facebook copreședintele partidului, Kiril Petkov. Silvi Kirilov, nominalizat de Există un Astfel de..
Deputații bulgari se reunesc astăzi pentru a șaptea oară în încercarea de a alege un președinte al celei de-a 51-a Adunări Naționale, după ce primele șase..
Deputații GERB-SDS au depus la Curtea Constituțională o cerere de interpretare a dispozițiilor din legea fundamentală a țării, informează BTA. Deputații..
Grupul parlamentar Bulgaria Democrată a oferit GERB-SDS și BSP-Stânga Unită să voteze ”pentru” candidatura lui Silvi Kirilov de la Există un Astfel de..