Romanul „Refugiul Timpului” de Georgi Gospodinov, a fost inclus în lista scurtă de șase cărți pentru premiul literar internațional Booker International, a anunțat Leila Slimani, Președintele juriului și câștigătoarea premiului Goncourt. Scriitorul este primul bulgar care a primit o nominalizare la unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume.
Traducerea în engleză a romanului ”Refugiul Timpului” aparține traducătoarei Angela Rodel.
„Un roman inventiv și atât de relevant astăzi. Parte a tradiției din Europa Centrală și de Est, care îi include pe Milan Kundera, Dubravka Ugresic și Danilo Kish, aceasta este o reformulare a vechilor întrebări: pericolul memoriei selective și modul în care nostalgia poate stăpâni societatea și se poate transforma în zonă de confort sau poate îi poate fi dăunătoare”, a menționat juriul în motivare.
Câștigătorul va fi anunțat pe 23 mai la o ceremonie oficială la Londra și va primi un premiu de 50.000 de lire sterline, pe care îl va împărți cu traducătorul. / DC
Renumita actriță de film și teatru Jessica Lange, câștigătoare a două premii Oscar, își construiește o carieră de fotograf de artă de aproape două decenii. Prima sa expoziție în Bulgaria a fost vernisată aseară la Castelul, Piața Knyaz Alexander I N1,..
"Îmbrăcăminte și armament bulgăresc din Evul Mediu târziu", este numele noii expoziții permanente din cetatea "Baba Vida" din Vidin. Aceasta prezintă vizitatorilor îmbrăcămintea, armamentul și echipamentul din Evul Mediu Târziu în ținuturile bulgare - de..
Expoziția "Paftale - univers de simboluri" a Muzeului Regional de Istorie din Ruse vizitează orașul Burgas. Expoziția care se va deschide astăzi, la ora 17:30, la Muzeul Etnografic de pe strada Slavyanska 69, prezintă peste treizeci de exponate...
De astăzi până pe 20 iulie, la poalele muntelui Vitoșa va avea loc Festivalul internațional de folclor. Interpreți din Bolivia, India, Italia, Albania,..
32 de bulgariști de pe trei continente iau parte la seminarul de trei săptămâni despre limba și cultura bulgară, care a început astăzi la Universitatea..