Iuliana Ianeva a cucerit prima medalie de aur pentru Bulgaria la Campionatele Europene de lupte de la Zagreb, cu un categoric 10:3 în fața ucrainencei Alla Belinska, în finala categoriei 68 kg.
Ianeva a devenit campioană incontestabilă la Zagreb cu un avans categoric de 7 puncte în toate meciurile disputate împotriva rivalelor sale. Astfel, bulgăroaica a ajuns în finală, unde a întâlnit-o pe Belinska în așteptarea revanșei. Ucraineanca o învinsese în finală în urmă cu doi ani, când ambele au luptat la categoria 72 kg. Ianeva avea argint la Varșovia 2021 și bronz la Budapesta 2022 la 72 kg, iar acum a participat în competiție după ce a depășit o accidentare gravă.
Compania egipteană Antica World va prezenta astăzi un proiect arhitectural pentru reconstrucția magazinului ȚUM din centrul Sofiei. Compania se va ocupa de transformarea și gestionarea uneia dintre clădirile emblematice ale capitalei bulgare, care va..
Unul din cinci bulgari a primit sprijin din partea Fondului social european în ultimii șapte ani, a declarat Ivaylo Ivanov, ministrul interimar al Protecției Sociale, la forumul „Europa este cu mine” organizat de Programul de dezvoltare a resurselor..
24 de partide și 9 coaliții s-au înregistrat pentru participarea la alegerile parlamentare anticipate din 27 octombrie 2024, a anunțat vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al CEC, Rosița Mateva. A reieșit clar că partidului Există Sens al..
Bulgaria este una dintre țările fruntașe în ceea ce privește deținerea de locuințe, ocupând primul loc între 24 de țări din Europa. Conform celui mai..
Guvernul va evacua treptat bulgarii din Liban.Pregătirile pentru evacuarea aeriană a cetățenilor bulgari care doresc să părăsească Libanul sunt în curs de..
O operațiune a poliției a fost lansată în această dimineață pe teritoriul orașului Burgas împotriva cumpărării voturilor.Operațiunea are ca scop..