Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

O publicație britanică recomandă Bulgaria drept destinație ideală cu buget redus pentru această vară

6
Foto: Pixabay

„Destinația ideală de vacanță cu buget redus pentru britanici este o țară în mare parte neexplorată, din Europa, care este alternativa mai ieftină la Spania”. Așa își începe articolul publicația britanică „Express”, făcând referire la un sondaj al celebrului portal de vacanțe și turism Loveholidays.

Articolul îl citează  pe directorul de marketing al portalului, Al Murray, spunând: „Bulgaria are lanțuri  de munți, râuri și lacuri pentru călătorul îndrăzneț, dar țara este în mare parte neexploratată, ceea ce o face o destinație ideală din Europa de Est pentru călătorul doritor de aventuri. Lacurile sale curate și siturile UNESCO fac din aceasta, țara perfectă pentru a fi explorată în liniște, fără aglomerația obișnuită. În plus, litoralul său pitoresc oferă plaje spațioase și nealterate, care sunt mult mai puțin turistice decât alternativele lor mediteraneene."


Această țară balcanică are plaje, munți și râuri la Marea Neagră, ceea ce o face locul perfect de explorat, susține publicația. Turiștii britanici pot zbura în Bulgaria în mai puțin de patru ore cu o serie de zboruri ieftine directe de pe aeroporturile din Marea Britanie. Cei care doresc să se relaxeze pe plajă pot alege Sunny Beach. Aceasta este cea mai animată și renumită stațiune bulgară de la Marea Neagră, care oferă și oportunități pentru sporturi acvatice, precum și pentru paintball, karting și un parc acvatic, scrie publicația. Sunny Beach este renumit pentru viața de noapte. În plus, turiștii britanici vor găsi bere mai ieftină în Bulgaria decât în orice ​​alte destinații celebre pentru petreceri.


Turiștii care caută cultură pot vizita orașul antic de pe litoral Nessebar, aflat în apropiere, și unde există ruine de cetate și un interesant Muzeu de Arheologie.

Dar Bulgaria nu este doar plaje. Turiștii vor descoperi că această țară din Balcani are mult mai multe de explorat. În capitala Sofia, ei pot admira impresionanta Catedrală Alexandar Nevski sau pot simți pulsul vieții orașului pe Bulevardul Vitoșa. Unul dintre obiectivele principale din Sofia este Muzeul Iluziilor, unde oaspeții pot face fotografii incredibile pentru profilul lor de Instagram, mai scrie „Express”.


Pe lângă Sofia, publicația recomandă britanicilor să viziteze Plovdiv, unul dintre centrele culturale ale Bulgariei, și mai presus de toate - cartierul creativ din Plovdiv „Kapana”, precum și să vadă spectacolul muzical de lumini din Grădina Țar Simeon.


„Nu numai că destinațiile mai puțin vizitate sunt în general mai puțin aglomerate, dar, din fericire pentru turiști, sunt adesea mai puțin costisitoare, ceea ce le face o opțiune perfectă pentru călătorii cu buget redus în această vară”, conchide Al Murray, citat de „Express”.


Foto: Pixabay, BGNES, BNR-Plovdiv, bulgariatravel.org


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Interes crescut pentru Marea Neagră în perioada sărbătorilor de Paște

Hotelierii de pe litoral se pregătesc deja pentru noul sezon turistic. Se înregistrează un interes crescut al turiștilor bulgari și străini, în special din România, pentru sărbătorile de Paște, de la începutul lunii mai, informează BNT.  Anul acesta,..

publicat în 25.03.2024 la 09:30

Destinațiile noastre de vacanță se află printre primele zece pentru turiștii germani

Bulgaria se află pe locul 8 în ceea ce privește rezervările timpurii pentru vacanțele de vară ale germanilor în 2024. După pandemia de coronavirus, numărul turiștilor germani din destinațiile noastre de vacanță a scăzut oarecum. Acum, însă, germanii au..

publicat în 20.03.2024 la 17:15

Sezonul de rafting pe râul Struma, lângă defileul Kresna, a început deja

Pasionații de rafting din Bulgaria fac deja primele coborâri pe râul Struma, în apropiere de defileul Kresna. Lunile martie, aprilie și mai sunt potrivite pentru grupurile care caută mai multă adrenalină, deoarece râul este învolburat, iar experiența..

publicat în 20.03.2024 la 10:30