Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Cea mai frumoasă peșteră din nord-estul Bulgariei, deschisă din nou pentru public

4
Foto: shumenskoplato.bg

Peștera „Biserna”, din împrejurimile  orașului Shumen, este acum accesibilă turiștilor, acest obiectiv natural putând fi vizitat de două ori pe an – primăvara și toamna, timp de aproximativ două luni înainte ca liliecii să hiberneze. Restricțiile se datorează coloniilor de 14 specii de lilieci care trăiesc aici.


Peștera este situată  în zona „Kioshkovete” și acolo se poate ajunge pe două trasee pietonale bine marcate. „Pentru a te bucura de toată măreția ei, trebuie să te echipezi cu o geacăși pantofi comozi și să dai frâu din plin imaginației”, a declarat  Irina Pavlova de la direcția Parcului Natural Platoul Shumen într-un interviu acordat BNR – Shumen. Potrivit acesteia, anul trecut, „Biserna” a fost vizionată de aproape 2.000 de turişti. Peștera are o vechime de 3.500.000 de ani, iar turul de vizitare este de aproximativ 800 de metri într-o singură direcție.


Peștera este cunoscută și sub numele de „Zandana/Temniță”, dar denumirea de „Biserna/Perlă”  a fost adoptată din cauza formațiunilor frumoase de stâncă albă acoperite cu picături strălucitoare de apă. Vizitele se fac numai pe bază de programare, care trebuie făcute în zilele lucrătoare.

Editor: Veneta Nikolova

Fotografii: Parcul Natural Platoul Shumen





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Sezonul jubiliar pe insula Sfânta Anastasia începe cu scufundarea de Paște

Complexul turistic Insula Sfânta Anastasia de lângă Burgas, una dintre cele mai vizitate destinații turistice bulgare de la Marea Neagră, sărbătorește a 10-a aniversare. De aceea, sezonul turistic începe mai devreme în acest an - deschiderea sa oficială..

publicat în 04.05.2024 la 14:15

Tururi pietonale gratuite organizate în Varna

Istoria și arhitectura orașului Varna vor fi în atenția tururilor pietonale gratuite din Varna, începând cu data de 1 mai. Punctul de întâlnire este în fața Centrului de Informare Turistică (Kozirka). Tururile sunt planificate cu ghizi profesioniști,..

publicat în 02.05.2024 la 11:30

Unele hoteluri din Sunny Beach s-au deschis pentru sărbătorile de Paște

30% dintre hotelurile din stațiunea de pe litoral Sunny Beach  vor fi deschise începând de astăzi. Este vorba de hoteluri de lux pentru care au fost făcute rezervări de către turiștii bulgari, români și greci.  „Cu 5% până la 10% au crescut..

publicat în 01.05.2024 la 11:30