Arhiva istorică a Rotary Bulgaria va fi donată astăzi Muzeului de Istorie din Sofia, informează BNR-Sofia.
O parte din artefacte - documente și fotografii - vor fi prezentate în cadrul unei expoziții care se va deschide astăzi. Primul club Rotary de pe teritoriul Bulgariei, membru al Rotary International, a fost înființat în 1933. Expoziția și donațiile sunt dedicate aniversării a 90 de ani de la înființarea primului Club Rotary din Bulgaria.
În prezent, în Bulgaria există 85 de cluburi Rotary, cu peste 2.330 de rotarieni, practic în toate orașele mari.
Aeroportul Sofia a fost redenumit oficial în Aeroportul Vasil Levski în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc pe 19 februarie. La ceremonie au participat viceprim-ministrul și ministrul transporturilor, Grozdan Karagiov, directorul general al..
La clubul de presă BTA din Bosilegrad a avut loc un forum provocat de încercările de promovare a așa-numitei “națiuni șopi” în Ținuturile Vestice. La discuție au luat parte parlamentari, diplomați și reprezentanți ai comunității academice din Bulgaria...
Mai multe festivități organizate astăzi în centrul Sofiei, vor marca 152 de ani de la moartea eroului-revoluționar Vasil Levski. Ceremonia de comemorare în fața Monumentului Apostolului Libertății începe la ora 18:00. Cetățenii vor avea acces în zona..
O discuție privind rolul culturii ca mijloc de combatere a violenței și a agresivității în rândul tinerilor, este organizată de Goethe Institute Bulgaria..
Situația libertății în lume se deteriorează, iar autoritarismul este în creștere, potrivit clasamentului anual al organizației neguvernamentale „Freedom..
Un protest împotriva adoptării monedei euro are loc între clădirile Parlamentului bulgar și Banca Națională a Bulgariei, în centrul Sofiei. ”Leul este un..