Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia au ajuns la un acord de principiu cu CE privind produsele agricole din Ucraina pentru importul asupra căruia au impus veto până pe 5 iunie, a anunțat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, transmite corespondentul BNR la Bruxelles, Angelina Piskova.
CE va propune garanții extraordinare pentru grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui. Nu s-a prezicat încă, care, exact, vor fi acestea. Totodată, cele cinci țări est-europene vor ridica veto-ul pentru importuri de alte produse din Ucraina. În schimb, vor primi sprijin european de 100 de milioane de euro, dar nu este, încă. clar cum vor fi exact repartizate aceste fonduri.
Reprezentanții permanenți ai statelor membre UE au convenit deja să prelungească cu încă un an importurile scutite de taxe vamale din Ucraina, care expiră pe 5 iunie.
Conform datelor companiei de consultanță UkrAgroConsult în perioada 2021-2022, ponderea exporturilor de floarea soarelui din Ucraina pe piața mondială ajunge la 45-46%.
În ultima zi a anului trecut, ministrul egiptean al investițiilor și comerțului exterior, Hassan al-Khatib, a acordat un total de nouă licențe de aur în cadrul unei ceremonii desfășurate la Agenția Generală pentru Investiții și Zone Libere, la care a..
Pe baza datelor preliminare, ministerul de Finanțe se așteaptă la un deficit de aproximativ 6,1 miliarde BGN ( 3,11 miliarde EUR) sau 3% din PIB-ul proiectat la sfârșitul anului 2024. „ Estimările prevăd că deficitul va înregistra o îmbunătățire..
Cele mai căutate două monede de către bulgari în 2024 rămân dolarul american și euro, la fel ca în 2023. Lira turcească, leul românesc și dinarul sârbesc sunt, de asemenea, extrem de populare, urmate de lira sterlină și francul elvețian. Este ceea ce a..