Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Primele reacții la nominalizarea Mariei Gabriel pentru funcția de prim-ministru

Maria Gabriel
Foto: arhiva

"Salutăm călduros nominalizarea lui @GabrielMariya ca prim-ministru desemnat al Bulgariei. Ea are experiența și autoritatea internațională necesare pentru a depăși impasul politic de la Sofia", scrie pe Twitter Manfred Weber, liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European.

Comisarul european Mariya Gabriel este propunerea GERB/SDS pentru funcția de prim-ministru

"Cunoscând-o personal pe Mariya Gabriel, cred că este o alegere bună, bine gândită", a declarat premierul interimar Galab Donev în fața reporterilor din parlament.

"Nu vom susține un mandat al GERB și, evident, nu vom nominaliza niciun nume în cadrul unui astfel de guvern", a declarat Daniel Lorer, din partea coaliției Continuăm Schimbarea/Bulgaria Democrată. În cuvintele sale, Mariya Gabriel și-a făcut cu sârguință treaba de comisar european și este, într-o oarecare măsură, o surpriză că a acceptat nominalizarea.

"Mariya Gabriel are o carte de vizită bună în Europa, dar asta nu înseamnă nimic. Orice sprijin pentru GERB va necesita negocieri intense privind programele și prioritățile", a declarat Stanislav Balabanov de la partidul Există un Astfel de Popor. "Sperăm că se va forma un cabinet cu responsabilități comune", a adăugat Balabanov.

"Mariya Gabriel nu este o persoană capabilă să își asume responsabilitatea de a guverna țara", a declarat liderul Renaștere, Kostadin Kostadinov, precizând în continuare că Renaștere va susține doar un guvern pe care ei înșiși l-au nominalizat.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Susan Falatko va prelua funcția de însărcinat cu afaceri la Ambasada SUA din Sofia

Susan Falatko, ofițer de carieră în serviciul extern, a sosit la Sofia pe 18 februarie 2025 pentru a-și asuma rolul de însărcinată cu afaceri. Înainte de această numire, dna Falatko a fost șef adjunct de misiune și însărcinat cu afaceri la Ambasada SUA..

publicat în 18.02.2025 la 18:30

Protestul împotriva adoptării monedei euro va avea loc pe 22 februarie 2025

Partidul parlamentar Renaștere organizează un protest pe 22 februarie 2025 în fața Băncii Naționale a Bulgariei împotriva intrării Bulgariei în zona euro și pentru păstrarea levului bulgar. Alte partide și organizații civile sunt așteptate să se..

publicat în 18.02.2025 la 17:00

Consiliul de Miniștri nu a discutat despre participarea Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina

Consiliul de Miniștri nu a discutat despre participarea Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina Consiliul de Miniștri bulgar nu a discutat ipoteza unei eventuale participări a Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina...

publicat în 18.02.2025 la 16:15