Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Mănăstirea Rila are deja propria stație meteo

Foto: arhiva

O stație meteo automată  a fost instalată la Mănăstirea Rila, de către o echipă de la Universitatea din Sofia „Sf. Kliment Ohridski”, Catedra „Climatologie, Hidrologie și Geomorfologie”, cu sprijinul starețului – Episcopul Evlogie de Adrianopol. Sfânta mănăstire se află la o altitudine de 1140 m deasupra nivelului mării, clima este tipic montană, cantitatea de precipitații este mare.

Stația va reflecta modificări ale unui număr de indicatori climatici precum temperatura, precipitațiile, umiditatea, presiunea atmosferică etc. În acest fel, se va obține o idee mai bună a caracteristicilor climatice ale regiunii sfântului locaș Rila și, pe de altă parte, va oferi numeroși pelerini și turiști posibilitatea de a afla starea actuală a atmosferei din regiune.

Într-un plan multianual, acest lucru va oferi o oportunitate de a obține o imagine mai detaliată a climei zonei. Foarte curând datele vor fi disponibile pe site-ul mănăstirii.

Monitorizarea zilnică a schimbărilor climatice și a vremii se desfășoară și de o stație a Biroului Regional de Hidrologie și Meteorologie din Kyustendil, însă cele două stații nu-și vor dubla activitatea, a declarat directorul Evgeni Stoyanov.

Editor: Kiril Falin, corespondent BNR în regiunea Kysutendil




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Hilarion de Makariopolis (1812-1875)

În urmă cu 164 de ani, la Constantinopol, Biserica bulgară și-a proclamat independența

La 3 aprilie 1860, în timpul slujbei solemne de Paști din Biserica bulgară Sfântul Ștefan din Istanbul, Mitropolitul Hilarion de Makariopolis nu a menționat în mod intenționat numele Patriarhului grec ecumenic. În loc de numele Patriarhului Chiril al..

publicat în 03.04.2024 la 13:30

Ziua Mamei Creștine - Buna Vestire

În fiecare an, la 25 martie, Biserica cinstește una dintre cele mai luminoase sărbători - Buna Vestire. Sărbătoarea, asociată cu vestea cea bună a Neprihănitei Zămisliri, reprezintă mila infinită a lui Dumnezeu față de oameni și, mai presus de toate,..

publicat în 25.03.2024 la 14:30

Mitropolitul Nicolae de Plovdiv nu va fi candidat la funcția de Patriarh

„Nu doresc și nu voi accepta să fiu inclus în calitate de candidat la scaunul patriarhal în cadrul procedurilor care vor fi desfășurate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare - Patriarhia Bulgară în conformitate cu Statutul acesteia”, a fost..

publicat în 19.03.2024 la 11:30