Președintele Rumen Radev a respins prin veto legea de modificare și completare a Legii privind sistemul judiciar, aprobată de Adunarea Națională la 2 iunie, prin care directorul Serviciului Național de Investigații și departamentele de investigații ale parchetelor urmează să devină independente.
Motivația președintelui este că modificările restabilesc statutul legislativ, schimbat în 2009, cu scopul funcționării eficiente și transparente a procedurii de pregătire a cauzelor penale. În acest fel, fără un motiv imperios, Adunarea Națională revizuiește acum un angajament pe care Bulgaria și l-a asumat față de UE, spune Rumen Radev.
Un alt motiv invocat de președinte este că, prin adoptarea dispozițiilor contestate, nu a fost respectată cerința constituțională imperativă ca legile să fie adoptate de parlament în două voturi.
Abordarea crizelor cu care se confruntă UE necesită consolidarea competitivității globale a Europei și asigurarea securității, a declarat președintele Rumen Radev în timpul unei întâlniri cu președintele Consiliului European, António Costa, la Conferința..
Ministrul afacerilor externe al Bulgariei, Gheorg Gheorghiev, s-a întâlnit cu ministrul afacerilor externe al Macedoniei de Nord, Timcio Muțunski, în cadrul Conferinței de Securitate de la München. Gheorg Gheorghiev a subliniat că poziția Bulgariei cu..
Extinderea conectivității dintre Bulgaria și Turcia este o investiție în dezvoltarea întregii regiuni, a declarat președintele Rumen Radev în cadrul unei întâlniri cu ministrul turc al afacerilor externe, Hakan Fidan, în cadrul Conferinței de Securitate..
Decizia de a trimite trupe în Ucraina este prerogativa exclusivă a parlamentului. Acest lucru este precizat într-o poziție a Ministerului de Externe cu..
Vicepreședintele Iliana Iotova consideră surprinzătoare reuniunea liderilor europeni privind Ucraina, convocată de președintele francez Emmanuel Macron...
Consiliul de Miniștri nu a discutat despre participarea Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina Consiliul de Miniștri bulgar nu a discutat..