Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Persoanele afectate de inundații vor primi asistență financiară și sprijin psihologic

Foto: BGNES

Încă din această lună, persoanele care au suferit de pe urma inundațiilor, vor primi asistență financiară într-o procedură simplificată. Ministrul Protecției Sociale Ivanka Shalapatova, care a vizitat mun. Berkovitsa afectat serios în urma ploilor abundente, a anunțat că toate cererile pot fi procesate acum, în luna iunie, iar ajutorul poate fi acordat după aprobarea acestora. 

Ministrul Șalapatova a menționat că scopul vizitei sale este de a discuta cu administrația locală și cu oamenii dacă sunt necesare măsuri suplimentare pentru a ajuta victimele și a precizat că, pe lângă sprijinul material, dorește ca „oamenii să simtă că sunt nu singuri și că există un stat alături de ei și oameni care îi ajută”.

Ea a mai subliniat că situația din Berkovitsa este sub control și, la solicitarea municipalității, au fost deja alocate fonduri pentru angajarea șomerilor pentru a ajuta gospodăriile afectate cu activități de curățenie, cumpărături de alimente și alt tip de asistență./DG




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Tradiționala traversare înot a Dunării la Silistra va avea loc pe 10 august 2024

Tradiționala traversare înot a Dunării în apropiere de Silistra va avea loc pe 10 august, la ora 9:00. Cei care doresc să participe se pot înscrie chiar înainte de start, dar trebuie să se supună unui examen medical și să urmeze instrucțiunile. Zeci de..

publicat în 06.08.2024 la 16:15

Sofia, cel mai bun oraș din Europa în care să te retragi: Sondaj Moneypenny

Sofia este cel mai bun oraș din Europa pentru a te pensiona, potrivit unui sondaj realizat de compania de soluții de afaceri Moneypenny, scrie Forbes. Sondajul ia în considerare factori precum costul mediu al vieții, economiile necesare pentru..

publicat în 06.08.2024 la 15:30

Tavanul cedează și rănește șapte persoane la o nuntă în Kargiali

Tavanul din gips-carton al unei săli de nunți s-a prăbușit peste 150 de invitați în Kargiali. Șapte persoane au suferit răni care nu le pun viața în pericol în timpul incidentului care a avut loc luni seara, printre care și un copil. La ora incidentului..

publicat în 06.08.2024 la 14:30