Un grup de tineri care doresc să sensibilizeze societatea cu privire la copiii cu autism au organizat la Veliko Tarnovo un festival de caritate, numit „Spectrum”.
În parcul „Marno Pole” au avut loc activități de creație în aer liber, ateliere de artă, consultări cu profesori de specialitate. Au fost prezentate și desene ale copiilor „colorați”, iar de la ora 18.30, la Teatrul de Vară a avut loc un concert caritabil în sprijinul familiilor acestora.
„Vedem că societatea îi tratează într-un mod groaznic, nu îi înțelege și aceasta este o consecință a conștientizării scăzute a oamenilor. Putem ajuta la incluziunea lor - nu este nimic de care să le fie rușine, aceasta nu este o boală. Cu toții suntem oameni”, au spus Raya Yordanova, în vârstă de 16 ani, și Viktoria Velcheva, în vârstă de 17 ani, care au stat la baza organizării festivalului. / DC
”Spune-mi o poveste” este titlul celui mai recent cântec al lui Miro, pe care îl dedică tuturor compatrioților care sunt departe de Bulgaria. ”Cântecul este despre iubire și apartenență, pe care timpul și distanța nu le pot schimba. Îl dedic miilor de..
Cetățenii care traversează pe trecerea de pietoni cu telefonul mobil în mână, ar putea fi amendați, prevăd unele modificări legislative. Potrivit insp. Lachezar Bliznakov de la Poliția rutieră, sancțiunea se va aplica atât celor care vorbesc, cât și..
Trei bulgari acuzați de spionaj pentru Rusia în Marea Britanie au fost găsiți vinovați Trei cetățeni bulgari acuzați de spionaj pentru Rusia în Marea Britanie au fost găsiți vinovați, informează BGNES. Trei bulgari suspectați de spionaj pentru..
Adunarea Națională a Bulgariei organizează o reuniune extraordinară în cadrul căreia deputații audiază conducerea Comisiei Electorale Centrale și a..
Institutul GATE va găzdui primul „hackathon lent” din Bulgaria - DisinfoHack 2025, care va reuni studenți, experți și lideri din domeniul tehnologiei..
”Spune-mi o poveste” este titlul celui mai recent cântec al lui Miro, pe care îl dedică tuturor compatrioților care sunt departe de Bulgaria. ”Cântecul..