Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Premierul amenință cu demisia, dar speră la consens în coaliție

Foto: BTA

„Dacă procesele nu merg bine, voi demisiona, la fel ca o mare parte a miniștrilor care au intrat în acest guvern pentru a-și face treaba”, a declarat prim-ministrul academician Nikolay Denkov la Prima Conferință Anuală a Consiliului de Analiză Economică.

„Lucrările în Consiliul de Miniștri se desfășoară într-un spirit destul de constructiv. Discutăm totul cu calm si cu argumente. Problema este, mai degrabă, legată de implementarea programului legislativ în parlament. Mă voi alătura dezbaterilor dintre grupurile parlamentare, mă aștept să fie o întâlnire cât mai curând posibil”, a spus premierul.

„Un moment tensionat a apărut la procesul de numiri. Am explicat în ce constă acest proces - se caută consens, ceea ce îl încetinește. Dacă nu ar fi fost așa, aș fi numit cu mult timp în urmă toți vice-miniștrii și prefecții, pentru că pixul este la  mine”, a mai spus Nikolay Denkov. /AI




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria, inclusă în turneul european de familiarizare al ofițerilor superiori americani

Bulgaria, inclusă în turneul european de familiarizare al ofițerilor superiori americani Ministrul adjunct al apărării, Radostin Iliev, și șeful adjunct al apărării, generalul-locotenent Krasimir Kanev, au găzduit ofițeri americani de rang înalt de la..

publicat în 14.02.2025 la 17:00
Temenujka Petkova

Prezentarea bugetului 2025 a fost amânată cu o săptămână

Prezentarea bugetului 2025 a fost amânată cu o săptămână Prezentarea bugetului a fost amânată cu o săptămână din cauza angajamentului Bulgariei de a pregăti un plan structural și fiscal, a raportat BTA. În marja parlamentului, ministrul de finanțe..

publicat în 14.02.2025 la 14:45

Președintele Rumen Radev și ministrul de externe Gheorg Gheorghiev sunt prezenți la Conferința de Securitate de la Munchen

Președintele Rumen Radev și ministrul de externe Gheorg Gheorghiev sunt prezenți la Conferința de Securitate de la Munchen Bulgaria va fi reprezentată de președintele Rumen Radev și de ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev la Conferința de..

publicat în 14.02.2025 la 13:15