Președintele Rumen Radev și prim-ministrul Ungariei Viktor Orbán au purtat o conversație telefonică despre necesitatea de a consolida lupta împotriva traficului de persoane prin frontierele externe ale UE, ca măsură cea mai eficientă de combatere a migrației ilegale. Un alt subiect al conversației dintre aceștia a fost parteneriatul în domeniul energiei și posibilitatea ca Bulgaria să ofere sprijin pentru diversificarea energetică a Ungariei.
Au fost subliniate posibilitățile ca Bulgaria să livreze Ungariei mai multe resurse energetice după accesul asigurat de Bulgaria la terminalele de gaze lichefiate din Grecia și Turcia, interconectorul pus în funcțiune cu Grecia și finalizarea așteptată a interconexiunii de gaze între Bulgaria și Serbia până la sfârșitul anului/MI
La o întâlnire cu premierul interimar Dimitar Glavcev, președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova, și-a reafirmat intenția ca bugetul de stat pentru 2025 să fie adoptat în cel mai scurt timp. Înainte de aceasta, însă, urmează să fie constituite..
Formarea unei majorități este o sarcină destul de dificilă într-un parlament extrem de fragmentat. Mă bucur că parlamentul își începe lucrările pe fond, a declarat președintele Rumen Radev la începutul întâlnirii sale cu reprezentanții GERB/SDS la..
Procurorul general interimar Borislav Sarafov efectuează o vizită de lucru în SUA, la invitația Biroului Federal de Investigații (FBI), ca expresie a angajamentului lui Sarafov și a îndelungatei colaborări, încă de pe vremea când era director al..
Ministrul de externe Ivan Kondov participă la reuniunea ordinară a Consiliului Afaceri Externe al UE de la Bruxelles, informează BTA. Aceasta a fost prima..
Negocierile pentru formarea unui guvern între viitorul deținător al mandatului GERB-SDS și partidele parlamentare continuă.Astăzi, GERB-SDS s-a așezat la..
Primul mandat pentru formarea unui guvern va fi înmânat după Anul Nou, dacă această săptămână este folosită pentru discuții între formațiunile politice,..